Șapte răniți după două accidente în care au fost implicate tot atâtea autoutilitare

> Accidentele s-au petrecut pe DN 17, pe fondul vitezei și al neacordării priorității
 

Două accidente rutiere în care au fost implicate tot atâtea autoutilitare au avut loc pe drumurile din județul Suceava, pe parcursul zilei de miercuri, pe fondul vitezei excesive și al neacordării priorității de trecere. Accidentele au fost deosebit de grave, potrivit datelor obținute de la IPJ Suceava, acestea soldându-se cu șapte victime ajunse de urgență pe paturi de spital. Unul dintre ele s-a petrecut în jurul orei 14.30, după ce un bărbat de 60 ani, din orașul Gura Humorului, a ieșit din parcarea unui depozit de materiale de construcții, a pătruns pe DN 17, cu intenția de a efectua manevra de întoarcere spre orașul stațiune și nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei la volanul căreia se afla un șofer de 39 ani. Acesta a încercat să evite impactul, dar nu a mai avut timp, astfel că a intrat din plin în partea laterală a mașinii. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a unui bărbat de 29 ani și a unei femei de 27 ani, ambii din comuna Păltinoasa, și rănirea ușoară a unei femei de 36 ani, din orașul Gura Humorului, toți pasageri în autoutilitară. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Coliziune frontală între o autoutilitară și un autoturism la Iacobeni La distanță de aproximativ o oră de primul accident, un alt accident grav a avut loc tot pe DN 17, în interiorul localității Iacobeni. De această dată, totul a pornit după ce un tânăr câmpulungean, de 28 ani, nu a ținut cont de cât apasă pedala de accelerație a autoutilitarei pe care o conducea, chiar dacă asfaltul era ud, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 29 ani, din județul Satu Mare. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a două femei, una de 25 și cealaltă de 54 de ani, și rănirea ușoară a unui bărbat de 56 ani, pasageri, precum și a conducătorului auto de 29 de ani, toți din județul Satu Mare. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: