Dreapta credință

S-au făcut destule monstruozități în numele religiei. Nici când diferențele dintre doctrine sunt majore, o asemenea atitudine nu stă drept în fața lui Dumnezeu, darmite când este vorba de creștini, asmuțiți unii împotriva altora chiar de către cei ce se pretind a fi aleșii Domnului, mă refer la ordinul ecleziastic. Nu sunt așadar vrednici de pomenire ierarhii Bisericii Catolice care au „binecuvântat” sau doar au închis ochii la fărădelegile imperialilor cotropitori în Ardeal și mai târziu în Bucovina. Ei găseau superbe lăcașuri de cult ale fraților creștini ortodocși, pe care fie le-au pustiit, fie au pus direct tunurile pe ele. Ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, o cetate temeinic făcută, cu ziduri groase din piatră, a fost bombardată cu tunurile.

 

N-au reușit austro-ungarii s-o dărâme, așa că lovitura supremă a fost dată turlei bisericii. Dărâmată, aceasta nu mai permitea exercitarea liturgică. Până la urmă, asta își și doreau creștinii „ceilalți”: să nu se slujească în rit ortodox, silind astfel creștinii dreptei credințe fie să adere la greco-catolicism, fie să migreze către țările românești vecine, ortodoxe. Atitudinea, cu mofturi imperiale, avea să fie deplin asumată, cu consecințe cel puțin egale, de comunismul sovietic, care a dărâmat sau a pângărit bisericile propriului neam, ca și pe ale populației ocupate: la Cernăuți, catedrala a fost depozit de toate cele și până la urmă „înnobilată” muzeu… Iacă-tă că noi n-am făcut la fel. Când nemții se repatriau din Bucovina în 1940, n-au luat cu ei și bisericile. Nu știu să fi fost dărâmată vreuna de autoritățile românești. Cele mai multe au fost solicitate de Biserica Ortodoxă pentru a sluji în continuare credința, ortodoxă de această dată. Surprinși și, totodată încântați, de această soluție salvatoare pentru bisericile construite de ei, catolicii au încuviințat transformarea lor. Într-atât, încât, la începutul anilor ’70, cei refugiați în Germania solicitau lui Ceaușescu personal aprobarea dotării bisericii din Bădeuți cu un clopot, dar din partea comunității germane refugiate în sudul Germaniei. Autoarea solicitării era inimoasa Eva Markus, din Bad Wörishofen (la sud de Augsburg), cea care, mai târziu, imediat după Revoluție, venea cu tiruri cu ajutoare în satul natal. Ceaușescu a aprobat dania nemților originari din Bucovina, astfel că și astăzi comunitatea ortodoxă din Bădeuți este chemată la slujbă în fosta biserică catolică de clopotul foștilor ei enoriași din Bavaria.