La 110 ani de la construirea bisericii

Pelerinaj la sanctuarul marian de la Cacica

Mii de pelerini au venit și anul acesta la sanctuarul național marian de la Cacica în zilele de 14 și 15 august, celebrând Adormirea Maicii Domnului.
 

Pentru două zile, în preajma sfântului locaș s-au vorbit multe limbi străine, pentru că alături de pelerinii din multe județe ale țării au venit și credincioși din Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia, aproape 200 de preoți, călugări, maici aparținând mai multor ordine catolice. Credincioșii au ajuns cu mașini mici, microbuze sau autocare, cu corturi, saci de dormit, saltele și chiar canapele gonflabile, pregătiți să petreacă și sub cerul liber momentele de meditație din care-și extrag speranța și liniștea sufletească. Printre pelerinii de seamă s-au remarcat PS Petru Gherghel, episcopul de Iași, și ÎPS Stanislaw Niwak, episcopul de Czestochowa, Polonia, sanctuarul marian din această comunitate fiind înfrățit cu cel de la Cacica prin spiritul Macii Domnului al celor două icoane surori făcătoare de minuni. Au venit la Cacica, de asemenea, PS Anton Coșa, episcopul de Chișinău, PS Iosef Tamas, episcopul auxiliar de Alba Iulia, PS Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iași, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, și pr. Roman Majevski, prior al sanctuarul marian din Czestochowa. Priveghere mariană, dar și una de rugăciune pentru pace în Irak, Fâșia Gaza, Israel și Ucraina Sărbătoarea de la Cacica a început la amiază, pe 14 august, cu pelerinajul tinerilor conduși de episcopul auxiliar Aurel Percă. Întru pelerinaj, tinerii s-au întâlnit la 5 km distanță de sanctuar și au parcurs pe jos distanța cântând imnuri de slavă Fecioarei Maria. Printre alte momente ale zilei a fost și concertul susținut de Fanfara Minerilor de la Salina Bochnia din Polonia, o altă legătură istorică cu Cacica, Bochnia fiind locul de unde au venit în localitate primii coloniști ai satului în care începea să se dezvolte extragerea sării. Cel mai impresionant moment al zilei a fost însă Privegherea Mariană cu lumânări, celebrată de PS Petru Gherghel, de după ora 22, curtea locașului și împrejurimile imediate fiind arhipline de credincioși. La miezul nopții, sutele de tineri și voluntari au condus – la îndemnul Papei Francisc care a trimis apelul tuturor catolicilor din lume – o priveghere de rugăciune pentru pacea în lume, în general, dar cu totul special pentru frământatele zone Irak, Fâșia Gaza, Israel și Ucraina. Piața Ioan Paul al II-lea, inaugurată în prezența premierului Victor Ponta și a ambasadorului Poloniei Marek Szezygiel Momentul central al pelerinajului catolic de pe 15 august de la Cacica este Sfânta Liturghie a hramului. Înainte de aceasta însă, înalții prelați însoțiți de episcopi din țară și din străinătate, în prezența prim-ministrului României Victor Ponta și a ambasadorului Poloniei, Marek Szezygiel, au inaugurat Piața Ioan Paul al II-lea. Ea a fost amenajată în fața bazilicii, în mijloc având amplasată, încă din 2010, statuia celui mai deschis și iubit papă catolic. Statuia Papei Ioan Paul al II-lea, înaltă de 2,2 m și cu o greutate de 800 kg, a fost realizată de o artistă poloneză și a fost donată Cacicăi de comunitatea din Rybnick. Prim-ministrul României și diplomatul polonez au rostit la inaugurare alocuțiuni. Premierul și-a amintit că sunt exact 30 de ani de când a venit în primul său pelerinaj la Cacica și a menționat: „România este țara în care toți credincioșii, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți sau neoprotestanți pot și trebuie să trăiască împreună în pace”. Marek Szezygiel a pomenit din nou despre legăturile istorice dintre polonezi și românii din Cacica. Au fost prezenți la acest moment și Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, Florin Sinescu, prefectul Sucevei, președintele CJ Cătălin Nechifor, deputații Ghervasen Longer, Eugen Uricec și Gavril Mîrza, care au susținut construirea pieței. Construirea pieței „Papa Ioan Paul al II-lea” a durat șapte ani, finanțarea fiind asigurată exclusiv de Guvernul României. 110 ani de la sfințirea bisericii din sanctuarul național marian Spiritul celui de-al 264-lea papă, despre care se spune că în cei 27 de ani de pontificat a schimbat istoria, va veghea veșnic în sanctuarul marian de la Cacica. În perioada în care, deschis și chiar revoluționar, a pledat pentru apropierea între biserici, a promovat dialogul cu evreii și musulmanii, a apropiat tinerii de biserică, a vizitat zeci de țări, indiferent de religia majoritară, s-a întâlnit cu numeroși președinți și șefi de stat, Ioan Paul al II-lea a acordat în anul 2000 titlul prin care biserica de la Cacica, loc de pelerinaj de sute de ani, era înălțată la rang de „basilica minor”, intrând astfel în grija directă a Vaticanului. Biserica de la Cacica, în care pășesc anual nu numai pelerini veniți în sanctuar la rugăciune și meditație, dar și mii de turiști, a împlinit anul acesta 110 ani de la sfințire. Construirea ei a început în 1903, pe locul bisericii din lemn înălțată de minerii polonezi în 1810, biserică ruinată între timp. În octombrie 1904, locașul, ridicat în stil gotic, din cărămidă roșie și piatră, după proiectul unui profesor universitar din Lvov, era sfințit. Interiorul este o bijuterie. Vitraliile de la cele cinci ferestre reprezintă cele cinci mistere de slavă ale rozariului. Statuetele pictate în ulei și aurite au fost realizate de o celebră firmă din Tirol. Cele două altare laterale, Pieta și Fecioara Maria, sunt lucrări unice în Bucovina. Icoana Maicii Domnului de la Cacica, binecuvântată de Papa Francisc anul acesta, în aprilie Cea mai prețioasă piesă este însă Icoana Maicii Domnului, o copie fidelă a Fecioarei Negre de la Czestochowa. Este o reprezentare a Fecioarei care îl ține în brațe pe Isus. Deosebită este mimica Mariei, care ține mâna dreaptă îndreptată spre Fiul ei ca și cum ar spune „Faceți tot ce El vă spune!” Icoana a fost adusă la Cacica odată cu primii mineri veniți să extragă sare, acum mai bine de 200 de ani. În ultimii ani, pictura propriu zisă, afumată de vreme, a fost dusă în Polonia și restaurată, iar vechea mantie din lemn a fost învelită cu aur alb și galben. Un alt artist polonez a realizat Fecioarei și pruncului Isus coroane și aplicații pe mantii din aur cu pietre prețioase și corali. Această icoană a fost binecuvântată și de Papa Francisc, la Vatican, pe 30 aprilie a.c.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: