Autostrada

…Dacă pricep bine, majoritatea alor noștri nu stau să aștepte ziua (și zilele de după) când leul ar urma să fie înlocuit cu euro. Din simplul motiv – la nivelul unei percepții generale – că „ronul” înseamnă acum leușor mărunțel, gata să năpârlească, sfrijit, cu dinți de lapte… Când e vorba despre o așa ipoteză, românul (insul acela configurat statistic, fără nume, fără profil) e mai curând îndemnat să se uite ca milogul în traistă și, cu argumentul acesta, al traistei, să compare lefuri de aici cu lefuri de dincolo și, totodată, prețuri de aici cu prețuri de dincolo.

 

Astfel încât, dincolo de eventuale elanuri politicești și administrative, european-integratoare, să-și ia ca reper nu moneda ca normă, ci traista, pe care s-o păzească atât cât poate. Asta întrucât, deocamdată, potrivit unei percepții generale, Euro ar însemna prejudicii, nu beneficii. Dar fiindcă subiectul încă mai spânzură de o agendă publică, acolo, se găsește din când în când câte unul să întrebe, poate că așa, într-o doară…, când? Și știind că ar fi vorba despre un „club select” cel al zonei euro, cineva, bunăoară nu demult guvernatorul BNR, să răspundă că vom ajunge acolo atunci când o autostradă va străbate Carpații. Ar putea fi acesta un argument foarte concret, desigur, cu justificări ulterioare la fel de palpabile (când vor fi să fie puse în balanțe), dar totodată ar putea fi vorba și despre o frumoasă metaforă, deocamdată dificil de decriptat, mai ales într-un august în care Europa înseamnă românii care vin să-și ia un răgaz de odihnă acasă, nicidecum cei care să se sumețească a fi, oarecum, cu pretenții de egali celora cărora le cerșesc un loc de muncă și un adăpost temporar. Când, oare, fi-va ca o autostradă să treacă peste Carpați? Atunci, e posibil că avem și alte motive să stăm la taifas…