În contracurent

Tăcerea lui Iohannis

Toată lumea a observat că politica românească e înainte de toate o politică de vorbe și abia apoi, dacă mai rămâne disponibilitate, se întreprinde și ceva în favoarea guvernării. De aceea, în țara în care dregătorii se țin de vorbă unii pe alții, apariția unui tăcut trezește suspiciuni și chiar neîncredere. De demonstrat.
 

Politica de vorbe A fost suficient ca proaspătul președinte și virtual prezidențiabil al PNL, Klaus Iohannis, să-și ia câteva zile de concediu ca să se inflameze nu doar spectrul politic, ci și spațiul public: nu s-a mai întâmplat până acum ca vreun candidat să lipsească la apel în bătălia electorală. Adică să nu-și „blagoslovească” rivalii, inamicii… la televizor, știind bine că, cu cât va avea un limbaj mai contondent, cu atât mai multe voturi va aduna. Cei ce n-au făcut-o, în opinia mea, n-au avut nicio șansă în politica românească, fiind catalogați ca politicieni slabi, fără „snagă” sau „cojones”. Mitul politicianului tăcut Numai că până la viitoarea campanie mai sunt vreo două luni, iar „neamțul” Iohannis dorește revenirea la o normalitate de mult așteptată, în care toate trebuie făcute la vremea lor, refuzând, până acum cel puțin, vorbăria politică. Chiar dacă, privind și la case mai mari, precum cea franceză și cea italiană, de exemplu, unii vor prinde curaj. Și-a permis concediul pentru a evita situația, obișnuită la noi, de a rămâne la serviciu pe hârtie, dar de a mai rupe câte o zi, două, trei… Iată de ce tăcerea lui Iohannis devenise motiv de dispută politică, mai cu seamă după alegerea sa în fruntea noului PNL. Ca urmare, în spațiul public, și-au făcut loc două teorii: 1. candidatul PNL are dificultăți de exprimare, nu e combativ, nici nu e în stare să dea replica potrivită, sugerându-se că nu e bun de președinte; 2. tăcerea sa e o stratagemă electorală cu care își va doborî adversarii vorbăreți și certăreți. O diversiune… Autorii primei teorii aduc și explicații, repede urmate de scenarii, adică un fel de bârfă politică: de fapt, tace fiindcă nu vrea să câștige alegerile, având o înțelegere, a se citi „blat”, cu Victor Ponta, ca, în schimbul atitudinii noncombat, să-l pună prim-ministru după noiembrie 2014. Că aserțiunea n-are nicio noimă, cunoscută fiind „ținerea” de cuvânt a liderului PSD, o știu probabil și scenariștii: promisiunea puterii executive e doar o momeală din care cei ce-și fac iluzii vor mușca așa cum au mai făcut-o și altădată, doar că până acum nicio formațiune câștigătoare a alegerilor nu a cedat Executivul, cu atât mai mult cu cât PSD cică îl împinge la Cotroceni pe Victor Ponta împotriva voinței(?). Sub acoperire Nu este exclus ca această diversiune să acopere preferința clar exprimată a prim-ministrului pentru „liberalii reformatori” ai lui Călin Popescu-Tăriceanu, pe care și l-ar dori contracandidat în turul al doilea. Nu doar preferința, ci și eforturile conjugate ale colegilor și ale televiziunilor de partid pentru promovarea zi și noapte a PLR și a candidaturii dlui Tăriceanu. Nu mai este valabilă, în condițiile actuale, nici reciproca: în caz că pierde scrutinul prezidențial, actuala coaliție de guvernământ nu se va destrăma până la alegerile din 2016. O spune și Traian Băsescu. Singura formațiune care poate roi rămâne UDMR, așezată mereu lângă Putere. UNPR și PC fiind pe punctul de a fuziona cu PSD, după modelul PNL, nu va renaște o coaliție de guvernământ Iohannis redivivus, în caz de revendicare a președinției. O stratagemă riscantă În ceea ce privește stratagema tăcerii, în opinia mea, ar putea reuși până la un punct: pericolul mai mare e al percepției publice, căci nimeni nu va vota un candidat slab sau unul morocănos. În plus, alegătorii trebuie să aibă încredere că alesul lor face față tuturor provocărilor, ca factor de echilibru și mediere între puterile statului, ca reprezentant al României. Din păcate, declarațiile și interviurile lui Klaus Iohannis de după revenirea din concediu cât pe ce să demoleze mitul politicianului tăcut, al celui ce vrea să vorbească doar cât e nevoie, dar să facă întotdeauna ce trebuie, cumpănit și gospodărește, așa cum stă bine unui neamț respectabil. În fine, să zicem că afirmațiile sale au răspuns necesității de a cunoaște mai multe despre om și candidat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: