La parchetele din județul Suceava

Peste 26.260 de dosare de rezolvat în primul semestru din 2014

În prima jumătate de an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au soluționat 251 de dosare dintr-un total de 706, cu 33 de rechizitorii de trimitere în judecată.
 

Lucian Stănescu

O statistică a primelor 6 luni ale anului 2014, prezentată ieri de Lucian Stănescu, prim-procuror al PT Suceava, arată că media dosarelor de soluționat pentru fiecare dintre cei 13 procurori activi ai unității este de aproape 59, iar a celor rezolvate deja, de aproximativ 21. Volumul de muncă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, o laborioasă „fabrică” de cauze de soluționat, a fost, în 6 luni, de aproape 13 ori mai mare decât al colegilor de pe lângă tribunal. Cei 10 procurori ai PJ Suceava au spre soluționare 9081 de dosare, adică peste 900 pentru fiecare dintre ei. În jumătate de an, ei au reușit soluționarea a 2284 de cauze, 71 cu trimiteri în judecată. Mai harnici în 2014 Față de anul 2013, toți indicatorii statistici ai muncii procurorilor PT Suceava sunt în scădere față de perioada de referință a anului trecut. Numărul inculpaților trimiși în judecată a scăzut drastic, de la 105 în primul semestru din 2013, la 36 în primul semestru din 2014, cu 21 de arestați preventiv față de 11. „La capitolul eficiență urmărire penală, dată de termenele de soluționare a dosarelor, am putea sta mai bine. Avem totuși 209 de cauze soluționate într-un interval de până la 6 luni vechime, 67 de cauze rezolvate între 6 luni și un an și 117 peste un an, ceea ce ne dă anul acest o creștere a eficienței de 45%, față de 39%, în primul semestru al anului trecut” a menționat prim-procurorul PT Suceava, Lucian Stănescu. Magistratul a afirmat că la nivelul tuturor unităților de parchet ale județului Suceava în cadrul cărora muncesc în prezent 43 de procurori, în perioada ianuarie – iunie 2014 au fost preluate spre soluționare 26.261 de cauze, față de 24.124 în aceeași perioadă din 2013, vestea bună fiind că anul acesta sunt soluționate mult mai multe: 9061 în 2014 față de 7585 anul trecut. Boom de dosare pentru contrabandă În timp ce numărul dosarelor de evaziune fiscală ajunse pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în primul semestru din 2014, a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut (de la 379 la 338), numărul celor de contrabandă a înregistrat un adevărat boom. Cei 13 procurori ai instituției au primit, din 1 ianuarie până la 1 iulie, spre rezolvare, nu mai puțin de 437 de cauze de contrabandă. Anul trecut erau „doar” 351 și păreau destul de multe. 115 dosare din această speță au fost deja soluționate, 18 prin rechizitorii și trimiterea în judecată a 27 de inculpați. A crescut anul acesta și numărul dosarelor de spălare de bani, de la 7 în jumătate din anul trecut, la 10 anul aceasta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: