Dialog al artelor la Fălticeni

Un concert de flaut și o lansare de carte

Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, în colaborare cu Primăria Fălticeni și Fundația Culturală „Ion Irimescu” au organizat în seara zilei de marți, 5 august, în sala „Pictor Aurel Băeșu”, manifestarea „Ora dulce și rară a timpului împreună” – Dialogul artelor”.
 

Înainte de lansarea volumului „Spitalul Județean și alte întâmplări”, semnat de dr. Vasile V. Popa, a avut loc un concert susținut de renumiții flautiști români, tată și fiu, prof. univ. Nicolae Maxim, de la Filarmonica „George Enescu” București, și Mihai Maxim, profesor la Universitatea Freiburg, Germania. Timp de jumătate de oră, cei doi au interpretat fragmente din G. Fr. Handel, J.S. Bach, N. Paganini, Mozart. Despre recenta apariție editorială a lui Vasile V. Popa au vorbit scriitorii Doina Cernica, Mihaela Bărbăcuț și Nicolae Cârlan. În cele două volume, scriitorul și medicul obstetrician Vasile V. Popa descrie aspecte din unul din cele mai mari spitale județene, cel din Galați, povestește despre problemele cu care se confruntă un medic obstetrician, mai ales că era fiul unui dezident politic, dar abordează și probleme legate de cultura fălticeneană, sunt aduse în atenție aspecte legate de familia scriitorului, accentul fiind pus pe portretizarea tatălui autorului, folcloristul și scriitorul V.G. Popa, este evocat orașul Fălticeni în perioada postbelică, văzut prin ochii copilăriei și adolescenței autorului. Talentul de povestitor, plăcerea de a scrie, expresivitatea enumerării și modul de redare a „Fălticeniului de poveste” din timpul de după război ale lui Vasile G. Popa tatăl și ale lui V.V. Popa fiul au fost evidențiate de Doina Cernica. Jurnalista și scriitoarea suceveană a spus că „Spitalul Județean și alte întâmplări” reprezintă o reîntoarcere în timp, fiind o carte de memorie care ispitește lectorul cu mai multe posibilități tematice de coagulare a impresiilor. „Paginile în care povestitorul este în primul rând doctor se constituie într-un document zguduitor al celei mai emoționate și obositoare dintre toate specialitățile în vreme de restriște. Cartea «Spitalul Județean și alte întâmplări» îl așază pe Vasile V. Popa într-un gen memorialistic aparte, înălțat la maxima strălucire și popularitate. Deosebită pentru cititor este prezența în memoriile lui V.V. Popa a preotului, profesorului și scriitorului Vasile G. Popa, fiind parcurse cu un nod în gât paginile în care se relatează sfârșitul grăbit de tortură din beciurile securității sucevene, pagini care mărturisesc neputința medicului și deznădejdea fiului. Cartea este o scriere complexă, ca și timpul evocat, complexă ca și omul care evocă” a spus Doina Cernica. Pentru prof. dr. Mihaela Bărbăcuț, lectura celor două volume a scos în evidență o nouă calitate a lui Vasile V. Popa, aceea de portretist original, portretele sale fiind numite „portrete în tăietură de bisturiu”. „Limbajul portretelor este simplu, nu sunt portrete șablonizate. Predomină cele de medici, asistentele care munceau din greu, doctorii tineri, moașele – cele mai complete asistente ale spitalului județean, portretele pacientelor înfricoșate și resemnate, portretele șefilor. Volumul doi este bogat în portrete schimonosite politic, oamenii fiind prezentați exclusiv prin faptele lor. Nu sunt uitate nici portretele fălticenene, portretele de artiști, graficieni și scriitori, portretele colective ale gălățenilor surprinși în plimbările duminicale. Sunt inserate discret portretele mamei și tatălui autorului și ale celorlalți membri ai familiei. Unele portrete sunt pauze de respirație, altele sunt surse de narațiune” a spus Mihaela Bărbăcuț. Criticul literar Nicolae Cârlan a vorbit despre experiența medicului de țară Vasile V. Popa, indispensabilă pentru cariera oricărui medic, indiferent de specializare, pentru că acolo te confrunți cu toată cazuistica medicală și este locul unde trebuie să găsești soluții rapide la cele mai dramatice probleme medicale. Între coperțile celor două volume, Nicolae Cârlan a găsit mai multe cărți. Într-una din ele vorbește conștiința profesională a medicului Vasile V. Popa, în alta vorbește conștiința civică a cetățeanului V.V. Popa, altă carte este dedicată întâmplărilor din 1990 până în 2013, alta aparține familiei scriitorului, iar alta aspectelor culturale. „Este o carte care vorbește despre conștiința civică a doctorului Vasile V. Popa. Cartea te pune pe gânduri din punct de vedere al vieții din spitale, al vieții sociale, al vieții în familie, a copiilor străzii sau a celor abandonați în maternități. La acestea se adaugă imaginea Fălticeniului cu iarmarocul care trăiește, eu necitind pagini mai vii despre acest iarmaroc ca în această carte” a precizat Nicolae Cârlan. Medicul Vasile V. Popa a început să scrie la îndemnul tatălui său, însă nu a publicat niciun manuscris până nu a ieșit la pensie, când a început să redea publicului însemnările tatălui. „În ultima perioadă a vieții tatălui meu, corespondam frecvent, așa ieșind și una din cărți, «Din anii copilăriei», publicată de mine din dorința de a respecta testamentul verbal al tatălui, care, înainte de a muri, mi-a spus să am grijă de lucrările sale. El a murit în 1976 și multă vreme nu s-a publicat nimic din scrierile foștilor deținuți politici. Chiar și după evenimentele din 1989 a rămas o inerție, pentru că au rămas aceiași oameni care conduceau editurile, aceleași concepții, aceleași năravuri. Tata mă îndemna să notez diferite evenimente la care asistam ca medic la țară, unele din ele foarte grave. Când m-am dus la circumscripția unde am fost repartizat, am dat de un registru unde erau înscriși bolnavii de sifilis în tratament. Comuna avea 7.000 de oameni, iar 200 erau sifilitici, toți erau băieți care abia făcuseră armata. Erau probleme sociale importante, era pelagră, era mortalitate infantilă uriașă și care mi-au marcat începuturile. De la 70 de ani, de când m-am pensionat, am început să scriu. Mi-am propus un proiect foarte ambițios. Să scriu în fiecare an o carte. Nu mi-am propus să scriu cărți groase. Este o mare greșeală să scrii cărți groase, cu excepția cărților cu caracter științific. Au trecut patru ani, am scos patru cărți, vara aceasta am mai scris o carte pe care o public în iarnă. Mă simt obligat să fac ceva, nu pot să stau ca pensionar și să nu fac nimic. Așa m-a crescut tatăl meu. Mă bucur și vă mulțumesc din tot sufletul că v-au plăcut cărțile, că le-ați lăudat. O carte trebuie citită și cel mai bun test este atunci când lumea spune că a citit-o cu plăcere” ne-a spus scriitorul Vasile V. Popa.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI