Olarii lui

Nu acesta este locul în care găzduiești un necrolog. Amintiri despre cel plecat dincolo poți transmite însă, pentru că nu biografie vrem să compunem noi aici despre Dragoș Cusiac. Când mă aducea „culturnic” la Rădăuți profesorul nostru drag Mihail Iordache, pe atunci șef la Cultură, intram în tagma nu prea mare, dar tagmă totuși, a celor așijderea de acolo: Mircea Băncescu, Nicolae Șpac, Gavril Crăciun, Nicolae Popovici, Tavi Băncescu ș.a. Când ne-am cunoscut, l-am întrebat cu inocență cum i se împacă numele cu prenumele. A zâmbit și mi-a răspuns: „Bine, că nu mi le-am ales eu…”.
 

Dumitru TEODORESCU

Ținea la glumă, dar ferească Dumnezeu să-i sară țandăra. Și s-a întâmplat de câteva ori când muzeul se reorganiza sub puterea Luciei Stroiescu și când ei între ei sau ei contra politrucilor se ițea vreun subiect de dispută, Dragoș câștigând mai întotdeauna. Dar din ciondănelile de atunci s-a modelat un muzeu remarcabil rămas și astăzi în straiele de atunci. Mi-amintesc o poantă din vreme aceea: tocmai terminaseră de îmbrăcat în pânză de sac biroul, era ultima încăpere care se moderniza, și într-o sâmbătă cobor cu autobuzul de la Brodina de Sus și las la muzeu o damigeană de cinci litri cu afine, pentru un șef de la Suceava. Și spun femeii de serviciu, o poloncă simpatică, o porecleam Gafiușca, că trec duminică și iau damigeana când plec la Suceava. Duminică, Gafiușca îmi cere să deschid damigeana să guste o afină că anul ăsta încă n-a gustat și până să zic ceva scoate dopul… O șarjă de lichid roșu s-a aruncat pe perete până la tavan, apoi pe dragul meu de costum, pe care nu l-am mai putut „scoate din boale”, pe rochia ei, pe fețele noastre… N-am mai plecat la Suceava, dar nici spirt nu i-am adus lui Dragoș, că tot îi adusesem suc de afine… Avea un râs de mânz și ori de câte ori intram în muzeu mă întreba de spirt. Apoi ani de zile spectacolul său, hramul său, izbânda sa și a celor de la muzeu a fost „Târgul olarilor”. O primăvară întreagă umbla să adune obiecte care urmau să devină premii pentru olari. Apoi afinata, apoi sarmalele, apoi adunatul obiectelor de ceramică pe care le colecta de la olari pentru colecția muzeului, apoi parada șefilor în târg, cărora le explica de nu-l mai opreai, că-i știa pe toți olarii. Apoi festivitatea de premiere, apoi seara din urmă, cu ceștile pentru țuică în care turna afinata, uneori lăsând sarmalele să plesnească de ciudă că încă nu fuseseră răsturnate în străchini, căci pentru un târg de ceramică se aduna toată lumea acolo. „Bun meșter pentru așa ceva ești” îl lăudau oltenii de la Horezu, care descopereau că nu numai țuica lor era făcută pentru ceșcuțele lor, ci și afinata Rădăuțiului. Când beți, cei care l-ați cunoscut, o căniță de afinată vărsați două picături și pentru el. Pata rămasă pe covor vă va aminti de Dragoș Cusiac, de muzeul lui, de târgurile de olari ce i-au însemnat viața.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: