Pentru a doua sesiune de bacalaureat

S-au înscris 75% din candidații respinși în prima sesiune

> S-au înscris deocamdată 1793 de candidați, dar numărul ar putea crește după corigențele din 6-7 august
 

Pentru cea de-a doua sesiune de bacalaureat, în urma centralizării înscrierilor din unitățile școlare din județul Suceava, s-au înregistrat, până la acesta dată, 1793 de candidați. Nu este însă o cifră definitivă, a precizat Inspectoratul Școlar Județean Suceava, numărul exact al candidaților înscriși se va ști după examenele de corigență, care se vor desfășura în perioada 6-7 august. Numărul candidaților înscriși deocamdată reprezintă circa 75% dintre candidații care nu au promovat în prima sesiune. Purtătoarea de cuvânt a IȘJ Suceava, insp. Laura Hacman, a informat că pentru organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, Comisia Județeană a propus 6 centre de examen și 2 centre zonale de evaluare. Centrele de examen vor fi organizate la Colegiul Silvic ”Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava. Centre de evaluare vor fi la Colegiul Național “Mihai Eminescu” și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, ambele din Suceava. A doua sesiune de bacalaureat începe la data de 18 august cu probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă, competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională, proba și competențele digitale. Aceste probe se vor încheia pe 22 august. Prima probă scrisă, la Limba și literatura română, va avea loc la data 25 august 2014, în ziua următoare fiind proba scrisă la Limba și literatura maternă. Pe 27 august este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 29 august, proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afișate la 1 septembrie, zi în care vor fi depuse și contestațiile, între orele 12 și 16. Ele vor fi rezolvate pe 2 și 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 4 septembrie. Prima sesiune a bacalaureatului 2014 s-a încheiat, în județul Suceava, cu o promovare de 67,32%, mai mare cu 1,53% după recorectarea lucrărilor contestate de candidații nemulțumiți. S-au înscris în prima etapă 5959 de candidați, au participat la probe 5620 și au promovat 3781.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: