Casele aflate în construcție, din nou în atenția hoților

 

Casele aflate în stadiul de construcție au reintrat în atenția hoților, două astfel de imobile vizitate de spărgători fiind lăsate fără niciun bun mai de preț. Unul dintre incidente, potrivit datelor obținute de la IPJ Suceava, a fost semnalat pe raza localității Șcheia, casa aparținând unei femei în vârstă de 31 de ani. Construcția a fost lăsată fără supraveghere preț de trei zile, perioadă în care persoane rămase deocamdată necunoscute au pătruns pe ușa de acces în imobil și au sustras tot ce au găsit, un generator, un polizor, un rotopercutor și 15 role de cablu din cupru, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de peste 3.000 de lei. Cel de-al doilea caz a fost înregistrat pe raza comunei Boroaia, județul Suceava, la o casă aflată în construcție ce aparține unui tânăr de 27 de ani. De aici hoții au plecat cu nu mai puțin de 8 geamuri termopan, în valoare de circa 5.000 de lei. În ambele cauze polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului. Totodată, polițiștii recomandă încă o dată cetățenilor să dispună măsuri minime de protecție a bunurilor astfel încât să nu cadă victime hoților. Asigurarea cu sisteme de închidere și alarmare a locuințelor ar fi o soluție, iar în cazul în care locuința în construcție se află într-o zonă izolată, să i se solicite unei persoane de încredere să treacă zilnic pe la respectiva locație și să o supravegheze.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI