Memorialul „Costică Fodor”

În organizarea Clubului Sportiv Șah Suceava, duminică, 27 iulie, începând cu ora 10, va avea loc Memorialul „Costică Fodor”, competiție dedicată celui care a fost candidatul de maestru la șah Costică Fodor.
 

Așa după cum vă promiteam într-o ediție anterioară, în care am anunțat concursul, revenim cu detalii despre desfășurarea sa, utile, credem, pentru toți iubitorii șahului. Astfel, competiția se va desfășura la Shopping City Suceava pe durata a 7 runde, cu timp gândire de 25 minute de jucător. După cum ne-a precizat dl Andrei Ghilea, președintele Clubului Sportiv Șah Suceava, concursul se adresează jucătorilor de șah din județele Suceava și Botoșani și se va desfășura în sistem Open, structurat în două turnee distincte: turneul A pentru seniori și turneul B pentru copii și juniori. Juniorii care doresc să concureze la un nivel superior pot participa la turneul A. Un detaliu important pentru toți potențialii participanți este acela că nu se va percepe nicio taxă de participare. Sponsorul principal al concursului este Shopping City Suceava, care, pe lângă spațiul necesar organizării concursului, oferă și premii valorice, în vouchere, câștigătorilor ambelor turnee, astfel: locul 1 – 150 lei, locul 2 – 100 lei, locul 3 – 50 lei. Aceste premii se vor adăuga celor în bani oferite de sponsorii SC Litarh SRL, prin domnul Liteanu Voinescu Nicolaie, dl Gheorghe Bejenaru, Biroul Notarial Bobric și dl Gheorghe Iftode. Efortul șahiștilor premiați va fi răsplătit și cu câte o cupă, oferită de Dietmar Klosterman, fost component al echipei Voința Suceava, actualmente domiciliat în Germania, ce a ținut să fie o prezență activă la această manifestare sportivă dedicată lui Costică Fodor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: