Fălticenii sub semnul Lovineștilor

De un sfert de veac îndată, apropiații bucureșteni ai lui Vasile Lovinescu urcă în aceste zile ale verii la Fălticeni, pe meleagurile nașterii și stingerii din viață ale Maestrului. Tot mai puțini, și pentru că vârsta lungește și asprește drumul, și pentru că unii îl caută de-acum și-l întâlnesc în altă dimensiune.

 

La manifestarea intitulată tradițional „Sub semnul Lovineștilor”, organizată de Primăria Municipiului Fălticeni, Fundația Culturală „Ion Irimescu” și Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni pe 13 iulie 2014, în sala „Aurel Băeșu” a ajuns doar dr. Roxana Cristian. Amintindu-ne că în curând se vor împlini 30 de ani de la urcarea la cer a gânditorului esoteric, Domnia Sa a dăruit participanților o rugăciune înălțată de Maestru către Prea Sfânta Doamnă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, „din care reiese cui și-a predat sfârșitul omenesc Vasile Lovinescu”. După care dr. Roxana Cristian a dat citire unui eseu inspirat de un verset dintr-un paraclis al Maicii Domnului, „Compoziție geometrică pentru o comemorare”. Cum, ca și cărțile misteriosului și inclasificabilului scriitor, eseul nu poate fi nici povestit, nici rezumat, vom menționa speranța-sugestia oaspetelui de a se înființa și de a funcționa măcar lunar la Galeria Oamenilor de Seamă (recent restaurată, „nu măreț cum era pe vremuri”, și atacată de infiltrații de apă), un cenaclu literar al tinerilor (dr. Roxana Cristian rostind și numele a doi dintre ei, Andreea și Ștefan), sugestie însoțită, aluziv, de povestea chinezului care, ca să scape de porunca împăratului de a fi ucis (el, poate, încumetându-se labișian, la întrebarea „De-ai să mai poți la fel minune”, să dea „răspunsul răzvrătit: – Mai pot!”), a intrat în ultima și cea mai frumoasă stampă a sa. În continuare, întâlnirea, deschisă de prof. Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, focalizând interesul asupra lansării unei lucrări inedite, a dat cuvântul chiar moderatorului acestei întâlniri, inspector școlar Eleonora Bulboacă, cu un lung și temeinic excurs prin conținutul proaspetei apariții editoriale. Este vorba de „Fălticenii – mic lexicon cultural-turistic”, Fundația Culturală „Antares” Galați, scris în 1976, în ultimele sale luni de viață, de preotul și cărturarul Vasile Gh. Popa, cunoscut îndeobște ca „profesorul lui Nicolae Labiș”, autor al unor valoroase volume dedicate oamenilor și locurilor Florenței moldave, cu a cărei viață culturală s-a identificat total. Cu a Fălticenilor și a Liceului „Nicu Gane”, a accentuat prof. Eleonora Bulboacă. Atitudinea cumpănită, înțeleaptă a dascălului, care se ferește de exagerări (doar patru superlative absolute, pentru Eugen Lovinescu, Nicolae Labiș, Grigore Vasiliu-Birlic, Virgil Tempeanu), documentarea atentă, rigoarea, cuprinderea a mai multor categorii pe lângă scriitori și artiști, de ex. oameni ai școlii, militanți, militari, consemnarea unor fapte foarte interesante, mai puțin cunoscute chiar fălticenenilor (de pildă, prezența unui Gheorghe Rojniță pe baricadele Comunei din Paris, a unei foarte tinere feministe, cu articole înflăcărate în presa vremii, Sofia Cocea), au fost doar o parte din aspectele puse în evidență de prof. Eleonora Bulboacă, Domnia Sa omagiind în încheiere și amintirea lui Vasile Gh. Popa, și efortul fiului, medicul și prozatorul Vasile V. Popa, editorul „Lexiconului” ca și a celorlalte manuscrise rămase de la tatăl său. La rându-i, prof. Neculai Sturzu a dat glas unor „emoții și uimiri” privind mulțimea, „hărnicia și devoțiunea” acestor editări la vremea când „credeam că începe șirul reeditărilor”, reeditări care „se impun”, acum când așezarea se pregătește de sărbătoarea împlinirii a 525 de ani de atestare documentară și a 230 de ani de existență urbană, și pe care deliberativul ar trebui să și le asume în numele municipiului recunoscător pentru darul cărturăresc al lui Vasile Gh. Popa. De asemenea, considerând că lucrarea despre oameni și locuri din Fălticeni și acest lexicon ar putea să dea substanță unui curs de istorie culturală locală, prof. Neculai Sturzu a propus și reeditarea lor împreună și introducerea acestui curs în școlile municipiului și ale zonei: „Șansele acestui curs pe care îl prevăd nu sunt foarte mici”, povestind un amănunt grăitor pentru interesul adolescenților față de personalitățile așezării. Finalul intervenției Domniei Sale s-a axat pe asemănările dintre Vasile Gh. Popa și Vasile Lovinescu: amândoi vorbeau mai multe limbi străine, prețuiau tradițiile populare (și se prețuiau unul pe celălalt), amândoi găseau locuri magice în Fălticeni. În ce ne privește, punând față în față „Lexiconul” lui Vasile Popa Tatăl și paginile despre Fălticeni din recenta carte a lui Vasile Popa Fiul, „Spitalul Județean și alte întâmplări”, am vorbit despre darul de povestitor al amândurora, despre culturalitatea condeiului lor și despre prezența tatălui în memoriile fiului. Deoarece preocupările lui Vasile Lovinescu nu puteau să trezească decât mefiență după război, preotul profesor Gheorghe Brădățanu a evocat limitările și întunecările acelei vremi, evocând soarta misticii, dar și a călugărilor, a marilor duhovnici și înțelepți, pentru ca apoi să o lumineze când cu imaginea lui Vasile Lovinescu stând la sfat cu Antonie Plămădeală, la Râșca, pe malul iazului, când cu aceea a Academiei de la Mănăstirea Slatina în anii părintelui Cleopa. Un discurs captivant, pe care l-au urmărit cu sufletul la gură chiar și cei care participaseră recent la susținerea lucrării de doctorat a pr. prof. Gheorghe Brădățanu, cu un capitol consacrat acestei teme, și care a avut o încheiere neașteptată, pe ascendența propunerii de a se organiza la Fălticeni o Galerie a Marilor Oameni ai Bisericii noastre. Observația părintelui atât de puternic implicat în viața spirituală, literară și culturală a zonei legată de condiția de deținut politic de care au avut parte preoții Leonida Gavrilescu, Ioan Lungu și Vasile Gh. Popa, toți trei cu un rol în viața lui Nicolae Labiș, l-a determinat și pe ing. Ovidiu Mustață să evoce anii de prigoană și închisoare ai unor intelectuali ai Fălticenilor, acuzați (ce absurd sună astăzi!) de intenția doborârii guvernului de la București și de schimb de mesaje cu americanii prin intermediul crucii din creștetul unei biserici a urbei. Detenția i-a fost fatală lui Vasile Gh. Popa, deoarece i-a afectat grav și ireversibil sănătatea, a povestit medicul Vasile V. Popa. Pe de altă parte, gândindu-se la o posibilă lectură-vânătoare a lexiconului, a fost nevoit să renunțe la personalități foarte scumpe inimii sale, ca învățătorul Gavril Danielescu, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, căruia însuși generalul Berthelot, șeful misiunii militare franceze, i-a prins în piept Legiunea de Onoare, osândit la muncă silnică, la Canal după 1948. În schimb, Lovineștii sunt aproape toți (mai puțin Monica, de nepomenit în 1976, la data scrierii dicționarului), spațiu maxim fiindu-i acordat lui Eugen Lovinescu, „Cel mai mare critic fălticenean, dar în același timp, unul din cei mai mari critici literari ai țării noastre”. Cu mare plăcere (plăcerea povestitorului pentru amănuntul semnificativ, care marchează chiar și acest lexicon), Vasile Gh. Popa amintește de tableta „Umbra” scrisă de Eugen Lovinescu pentru anuarul Liceului „Nicu Gane” Fălticeni la 50 de ani de existență ai prestigioasei instituții, în care rememorează colindatul copilului care a fost pe șantierul noii sale clădiri atunci și teama lui ca nu cumva muncitorii să-i măsoare umbra și să i-o îngroape în ziduri: „Târziu însă, la sărbătorirea semicentenarului, când scriitorul însuși avea peste 40 de ani, constata că, cu toată grija ce a avut-o de a nu i se lua umbra prin această măsurătoare cu sfoara, umbra lui se află totuși în zidurile acestei școli”. Astfel că în sunetele flautului vrăjit al lui Nicolae Maxim de la Filarmonica București, întâlnirea s-a încheiat cu gândul la lecția respectului pentru literatură și cultură oferit de Lovinești prin propria viață și propriul scris, adică la umbrele lor înzidite în ceea ce Fălticenii au avut mai de seamă. Îndeajuns de mult și de puternic, încât la anumite ceasuri ale timpului ei și ale vieții noastre, așezarea întreagă să ne apară magică.