Lecția

Vom fi fiind noi oameni de pe stradă, priviți tot de sus în jos, contribuabili mai mari sau mai mărunței, cetățeni…, dar parcă avem dreptul la niște mici așteptări dacă nu la mari expectanțe de la guvernanți. Iar după filmul recentei întâlniri față în față (nu din lateral și la pași sau scaune distanță precum altele, și acelea de neuitat) dintre președintele țării, pe de-o parte, premier și ministrica de finanție pe de alta…, ce așteptări să mai ai și de la cine? Miza era, se știe, intenția de reducere a CAS și era de bănuit, măcar, că cei doi vor veni să interpreteze o lecție pe care și-o vor fi învățat cel puțin în noaptea dinainte.

 

Dar în fața unui tătuc care-i chestiona oarecum gospodărește, precum un prof înainte de pensie care știe să-și pice elevul prost, dar și să-l ierte, așa încât să-l mânjească de disprețul clasei –, cei de la guvern ne-au părut niște școlărei triști, scoși la tablă și oftând în loc să explice, vizibil incomodați că trebuie să răspundă la interogațiile când sticlos-mușcătoare, când compătimitoare, foindu-se pe scaune, ba mijind ochi vinovați unul către celălalt, ba plecând genele să evite ochiul acuzator (al președintelui care, în fond, nu voia să știe decât „de unde?”, ceea ce-am fi vrut să știm și noi), parcă abia așteptând să scape în recreație. Bref, un spectacol de pomină această lecție deschisă, o scenă descurajantă pe care ne-au furnizat-o (dar nu gratis, ci foarte, foarte scump) doi inși despre care am fi presupus că cel puțin se străduiesc să se califice la locul de muncă.