Primarul Ion Lungu:

Suceava are două echipe care pot să facă performanță

> „Minuni nu putem face, însă o să încercăm să punem la dispoziție fonduri care să asigure funcționarea în Liga națională a handbalului și în Liga a doua a fotbalului” a subliniat șeful municipalității sucevene
 

Primăria municipiului Suceava va continua să caute modalități legale de a sprijini financiar activitatea ramurilor sportive din reședința de județ, a declarat primarul Ion Lungu. Edilul-șef opinează că obiectivul este dificil, din moment ce, din cauza crizei economice, capitalul privat nu se mai implică în finanțarea sportului. „Rămânem consecvenți, deși am dori să vină și alții alături de Primărie, care nu poate face singură față finanțării handbalului, fotbalului, cât și a celorlalte ramuri sportive” subliniază Lungu. Primarul crede că Suceava are două echipe care pot să facă performanță, fie că este vorba despre handbal sau despre fotbal, Lungu apreciind la modul pozitiv faptul că handbaliștii au reușit să se mențină în Liga națională, iar fotbaliștii în Liga secundă. „O să vedem ce putem face în continuare, însă, din păcate, nici capitalul privat nu mai este ceea ce era odată, astfel că toată responsabilitatea rămâne pe Primărie. Minuni nu putem face, însă o să încercăm să punem la dispoziție fonduri care să asigure funcționarea în Liga națională a handbalului și în Liga a doua a fotbalului” a subliniat șeful municipalității sucevene. Într-o altă abordare, șeful administrației locale nu a ezitat să repună pe tapet și modul în care cele două cluburi au înțeles să-și facă treaba și să prezinte la timp situațiile justificative privind folosirea banilor alocați de la bugetul local. Întârzierile cu care acestea au fost depuse la Primărie au dus la discontinuități în asigurarea finanțării și, implicit, nemulțumiri în rândul jucătorilor. Nu în cele din urmă, primarul a invocat și neclaritățile din legislația privind susținerea financiară a activității sportive, promisiunile de modificare a acesteia neconcretizându-se în vreun fel. „Avem o problemă încă de anul trecut, legată de justificările care se aduc la Primărie și care întârzie foarte mult, motiv pentru care, așa cum este corect, ele sunt reîntoarse. Din nefericire, ceea ce s-a vorbit nu s-a realizat, astăzi reglementările privind finanțarea sportului fiind neclare. Probleme legate de aceasta se întâlnesc la nivel de întreaga țară și, deși mulți au promis că vor modifica Legea sportului, prevederile acesteia sunt neclare” a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Potrivit hotărârii Consiliului Local, handbalul masculin, prin C.S. „Universitatea”, are la dispoziție 1 milion de lei, iar fotbalul, respectiv echipa de Liga a doua Rapid CFR, viitoarea CSM Suceava, beneficiază tot de 1 milion de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI