Ieri au fost găsite trupurile celor înecați de duminică

Ziua de duminică a fost una destul de neagră pentru pompierii suceveni care au fost solicitați la interval de doar câteva minute să intervină pentru găsirea a două persoane despre care se presupunea că s-ar fi înecat.
 

În primul apel telefonic înregistrat la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 18, se solicita ajutorul echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava în cazul unui pescar în vârstă de 64 de ani, despre care se presupunea că s-ar fi înecat în râul Siret, pe raza localității Roșcani. La doar 15 minute după primul apel, un altul anunța încă un posibil înecat, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, care a mers la scăldat în pârâul Șomuz, care alimentează iazul Liteni, pe raza localității Vornicenii Mici, comuna Moara. Potrivit Biroului de presă din cadrul ISU Suceava, în localitatea Roșcani s-au deplasat un echipaj de căutare/ salvare cu barca pneumatică și echipajul de scafandri, de la Detașamentul de pompieri Suceava, iar la Vornicenii Mici au ajuns un echipaj de căutare/salvare cu barcă pneumatică și o ambulanță SMURD, fiind demarate concomitent căutările. În ambele locații operațiunile pentru găsirea persoanelor înecate s-au efectuat până târziu în noapte, fiind reluate la primele ore, luni dimineață. După ceasuri bune de scotociri prin apă și pe malul râurilor, în jurul orei 15, ieri, scafandrii au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 64 de ani, în râul Siret, la 10 metri în aval de locul în care au fost identificate obiectele sale personale, unde apa are o adâncime de aproximativ doi metri. Căutările pentru cel de-al doilea dispărut au continuat, iar celălalt trup neînsuflețit avea să fie dibuit sub unde abia după ce scafandrii care interveniseră la primul caz au ajuns și au intervenit la Vornicenii Mici. Astfel că, după ora 18 a zilei de ieri, la aproximativ doi metri adâncime a fost găsit, iar apoi adus la suprafață și corpul neînsuflețit al tânărului de 22 de ani care s-a încumetat să se scalde în apa Șomuzului, într-o zonă foarte periculoasă, supă cum ne-au informat pompierii, lată de aproximativ 5 metri, dar adâncă și cu bulboane, din cauza exploatărilor recente de piatră.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: