Ieri, ultima probă la bacalaureat:

Peste 250 de candidați nu s-au mai prezentat

Ultima probă a bacalaureatului 2014, cea la alegere a profilului și specializării, s-a desfășurat fără probleme deosebite la Suceava, fiind prezenți 5326 de candidați, iar 265 absenți.
 

La proba de ieri, absolvenții de liceu din profilurile real, tehnic, resurse naturale sau militar au avut de ales dintre disciplinele fizică, informatică, chimie, anatomie sau biologie vegetală și animală. Cei de la profilurile umanist, servicii și de la filiera vocațională au trebuit să aleagă între geografie, filosofie, logică și argumentare, economie, psihologie sau sociologie. Cele mai multe opțiuni ale candidaților suceveni au fost pentru biologie, 2205 candidați înscriși, și geografie, 2060 candidați. Primele rezultate vor fi afișate luni, 7 iulie, până la ora 12, contestațiile putând fi depuse în aceeași zi, între orele 12 și 16, ziua de 11 iulie fiind data limită pentru afișarea rezultatelor finale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: