APIA Suceava are director executiv interimar

> Eugen Mogoș, fostul director, a fost suspendat după scandalul fraudării subvențiilor europene
 

Noul director executiv al Centrului Județean de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava este Iacob Caciur. El a preluat atribuțiile de conducere de la Sergiu Jităreanu, director executiv al APIA Iași, care a coordonat activitatea instituției sucevene din prima parte a lunii iunie, când directorul executiv județean, Eugen Mogoș, a fost suspendat din funcție pe fondul scandalului fraudării subvențiilor europene din agricultură. Iacob Caciur este economist, are 35 de ani, iar în cadrul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură lucrează din anul 2006, adică de la înființarea instituției. În primii ani a activat la Centrul Local din Fălticeni, la data preluării funcției de director executiv interimar fiind șeful Serviciului de control al APIA Suceava. La conducerea Centrului Județean al APIA Suceava el este secondat, tot cu titlu de interimar, de adjunctul Cristina Belega. Iacob Caciur și-a propus ca APIA Suceava să realizeze un coeficient cât mai mare de absorbție a fondurilor europene. De menționat este faptul că, pe 10 iunie, s-a încheiat campania pe 2014 pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafață, Iacob Caciur precizând că urmează o etapă importantă, cea a verificării în teren a conformității declarațiilor făcute de agricultorii beneficiari. Sprijinul financiar pe suprafață este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: