Badea Costan și… moara lui

Până oi spune eu cine-i baciul de sub grinda vorbelor care vor tot curge ca turma, spun doar scurt: rar om drag ca omu’ aista! Dar cine-i până la urmă? Baciul Costan Irimie! Baci? Da, baci – deși în terfeloagele școlii e… profesor. De muzichie.

 

Cu învățare la stâne, hore și fântâni, dar și cu Conservator la (no, mă, Kolojvar, adică Cluj-Napoca cum îi ziceau cu vreo 2000 de ani cei de dinaintea ungurilor, când Decebalus era rex). Constantin (Costan) Irimie e o efigie de cam atunci – un chip scobit într-o piatră. Și când îl vezi greier, cu lăuta la subsuoară ori sub bărbie, strâmb, în ițari și cămașă zgârcit înflorată, cu bricinarul traistei trecut (ca diagonala pe spata ofițerilor) peste umăr, miroase în jur a Columnă, a Romă, a libertate din munții dacilor neîngrădiți! Costan e o mină de talent și de bun-simț. Toți moșnegii țărănismului nostru de marcă – durabil prin credință, tradiție și cuminte cumpătare – și de au pierit în jur – și-au mutat dăinuirea în acest om. Cântă frumos, numai ce-i vechi și adevărat de pe la noi. Ascultă îndelung și chiar dacă ritmurile de aiurea sunt ispititoare, voința din sine, cizelată pe șablonul Dimitrie Gusti, biruie de fiecare dată. C. Irimie alege numai ce trebuie ales. Are răbdarea și cuvioșia mâinilor care au așezat perle pe epitafurile mănăstirești. Nu l-am cunoscut de-un veac (după cum nu mi-au tăiat drumul de nu știu câte calendare nici inegalabilul etnograf Mihai Camilar, nici temerarul nepereche Călin Brăteanu), dar îi știu pe toți dintotdeauna! Baciului Costan i-am fost alături la prestigioasa instituție pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale – Centrul Cultural Bucovina. Ne-am legat repede. Eu voiam să-l conving să-mi fie dascăl de strune. El mi-a spus – înțelept, ca un pedagog autentic – fără ironie, ori poate în răspăr, nu știu: „Vioara se face cam de la 5-6 ani, nu la 50-60…”. Dar el nu știa că eu mi-am făcut din vioară o iubire de neegalat, chiar din copilărie. Nu știa că mi-am cumpărat o scripcă (foarte bună și acum) atunci, pe care cânta, așteptând rândul la potcovăria tatălui meu, moș Bejenaru și țiganul Bobu de la Voievodeasa. Și nici că am învățat acordeon în acei ani, ori că eram cel dintâi la Căminul cultural când punea foc pe lăută Litră de la Rădăuți, sau că am cântat la Irozi ani după ani. S-a întâmplat însă să vină și ziua când baciul Costan să mă audă. Atunci – eu ca un ucenic înaintea unui profesor (notist, mâncați-aș!), am executat cu o anume stinghereală ceva din folclor, și ceva de… salon, cerându-i o vreme pentru îndrumări. Costan mi-a zis: „Cânți mai bine decât mine, ce să învățăm? Cântă mult, mult, zilnic și mâna știe ce trebuie să lase ori să pună”. A fost și este dezarmantă vorba asta. Ba mi s-a părut și pe Suhard atunci când am cântat până la vaporizare, că-i zicere de batjocură ce mi-a spus cineva (nu neștiutor) în culise: „Ăsta cântă exact ca Sidoriuc din formația fluierașului Ilie Cazac!”. Să fie așa? Dacă așa ar fi, chiar sunt la… izvoare, nu? Ei, dar dincolo de astea voroave, am a spune că l-am văzut/auzit pe baciul Costan chiar la Moara lui (în după-amiaza Rusaliilor, în acest an, 2014). Satul în Sărbătoare la a 6-a ediție a Festivalului folclorului de ieri, autentic. Primaru’ Constantin Prodaniuc a dat cep (gratuit! Ce înghesuială când pomana dă afară din cuptor, din tingiri, din șipote!) la câteva rotofele butoaie și berea a vindecat setea mulțimilor pentru jumătate de vară. Mai la o aruncătură de baltag, s-a încins o horă – fetițe, doamne și domnițe și… Doamne ferește, bărbătoi în bundițe flocoase și femei cu cojoace traco-geto-dace sufocante, dar mândre. Un acordeonist le-a dat de hac tuturor cu geamparalele lui focoase. În Căminul cultural (am văzut și un spațiu muzeistic interesant!), Costan a dus greutatea zilei: ca un rânduitor/vornic la nuntă i-a așezat pe toți în cinste – formații folclorice, dansatori și cântăreți din Bosanci, Zaharești, Stroiești, Berchișești, Cajvana, Frătăuții Noi și Marginea. Cu taraful vestit de la Moara ies în scenă Constantin Irimie, profesor, dirijor/organizator, violonist și cobzar; Ana Popovici, contrabas, organizator; stud. Costin Irimie, contrabas și fluier; Alexandra Irimie, cobză; Gabriel Vașcovoci (din Zaharești), fluier (o excepție care deține un potențial artistic incredibil!); Valentin Bijic și Ionel Sturț, vioriști. Pe acest taraf de familie s-a construit Grupul folcloric „Dor” (instrumente, joc și cântec vocal). Am observat acum nu numai valoarea tarafului (rodat, recunoscut, pus la vedere), ci și că baciul Costan, dincolo de pedagogie, îi învață pe interpreți să ardă. Am observat că nu-i lasă să respire, că îi „exploatează” până devin pulbere sonoră. Asta însemnând că îi duce până la vetrele originare și-i aduce cu rod, cum face regina-albină cu harnica ei oștire de zburătoare lucrătoare care trăiește și moare pentru un singur ideal: mierea. Cântă în mijlocul horei, face pași împreună cu opincile și ciubotele celor care bat podeaua; fluieră ca să se aprindă cântecul, suie și coboară arcușul cu răbdare bătrânească, păstrându-se cu luare aminte în ipostaza de rapsod, fără ifose de „conservatorist”. Moara lui fără odihnă umple cuptoarele Cântecului, veselește mesele și oamenii care dincolo de toată filosofia știu „Că așa trec zilele/ca prin strungă oile…”. Baciul Călin Brăteanu îl prețuiește și îl ascultă, i se confesează și pun amândoi de stână/recital/concert/înregistrări – credincioși rostirii testamentare a Porumbescului de la Stupca: „Nu lăsați cântecele să moară”. I-am găsit de multe ori împreună, potrivind pasaje pe portative, rostiri, cizelând fraze, acompaniind, polizând teme până la esență, defrișând influențele până piesele rămân numai în veșmânt de Bucovina. Rar de găsit așa colaborare între oameni de artă, atâta prietenie sinceră și râvnă creatoare! Din truda Baciului Costan au ieșit și ies valori: spectacole, dialoguri între vetre folclorice din diverse zone românești și recitaluri în afara țării: Iași, Vaslui, Buzău, Sibiu – la invitația lui Grigore Leșe (unde s-au obținut premii); în Polonia – în cadrul „Întâlnirilor bucovinene”; la Sala Radio, la TVR1, la TVR2, în emisiunile Favorit și Etno. Închei subliniind că taraful baciului Costan Irimie a deschis fericit și sărbătoresc Ziua satului Grănicești petrecută în Duminica Tomei (2014); pe seară interpretând câteva piese folclorice în onoarea Casei parohiale, spre bucuria prietenilor care și-au găsit timp de fermecător taifas cu Grigore Ilisei, Mihai Camilar, cu universitarii: Mihai Lazăr, Elvira și Mardare Sorohan, cu Dumitru Brădățan, Alis și Bogdan Niculică, Rodica S. Căpitan, Mihai Sumănaru, pr. Gh. Brădățanu și moderatoarea Carmen Steiciuc. S-a întâmplat acel recital ca odinioară la conacele boierești și cărturărești de la Cernauca, Mircești, Stupca. Baciului Irimia îi doresc văpăi înalte pe alăută, veghe pe comori și cântece grele de mustul pământului, grele ca bulgării de caș atârnând de grinzile stânei. Pr. dr. C. HREHOR