Umor în instanță

 

Inculpatul: victima n-a opus niciun fel de rezistență, când am tăbărât peste ea. De aceea, am dedus că era văduvă de mai mulți ani, rămasă în așteptarea unui bărbat. Rog instanța să mai rețină că aceasta a strigat după ajutor posterior consumării actului sexual, ceea ce aduce a recunoaștere tacită a plăcerii și la iertarea mea. „E-adevărat că am furat ouăle de sub cloșca vecinului, dar nu cu intenția de a le consuma alimentar. Mai precis, cunoaștem faptul că cloșca cu pricina nu avea pregătirea necesară creșterii și educării viitorilor pui, ca o mamă bună. De aceea, m-am hotărât să introduc ouăle sub o cloșcă vacantă din ograda mea. Consider că am făcut o faptă bună, altfel puii puteau deveni niște vagabonzi, niște denaturați social”. „Victima susține că am atras-o în cimitir, într-un cavou, pentru a o viola. Nu aceasta a fost intenția mea, ci motivul că acolo aveam ascunsă o sticlă de vodcă, convins de faptul că morții sunt antialcoolici. Vinovată de acest proces este partea vătămată, care trebuie condamnată pentru tulburarea liniștii publice, dacă avem în vedere că ora de acces în cimitir era târzie și că toți ocupanții cavourilor dăduseră de mult stingerea”. „Regret fapta, dar eu am urmat îndemnul poetului: «Iubiți-vă pe tunuri». Și din lipsa piesei de «artilerie» m-am iubit pe… TIRURI”. „Solicit să fie administrată ca probă următoarea poezie ce am găsit-o la locul faptei sexuale dintre soția mea și nemernicul care mă înlocuia fără consimțământ: «Te-aștept seara în grădină/ Să te-mpiedici de-o sulfină/ Și în brațe ca să-mi cazi,/ Să te simt ce tare arzi/ De necaz că ai în pat/ Un bărbat inactivat»”. Judecătorul: Inculpat, regreți fapta săvârșită? Inculpatul: O regret până într-un punct, acela când alergând victima pentru a o tâlhări, aceasta s-a folosit, precum sconcsul, de gaze lăsate din stomacul prea plin de fasole. Acel moment de intoxicare gazoasă m-a determinat să-l aduc pe individ la civilizație, ajungându-l, ridicându-l fizicește și ușurându-l de ceasul la care se uita, precum vițelul la poarta nouă. ION POTÂNG