Propunerea liberalilor suceveni pare a fi îmbrățișată și de liderul partidului

Decizia Delegației Permanente a PNL Suceava, care propune ca fuziunea PNL-PDL să se facă pe termen mai lung, cu păstrarea unor conduceri bicefale până la alegerile locale din 2016, pare să fie îmbrățișată și de președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis.
 

Potrivit unor relatări ale presei de la întâlnirea organizată marți cu lideri ai PNL din București și județul Ilfov, Klaus Iohannis a spus că fuziunea PNL-PDL ar putea dura trei ani. Astfel, în acest an doar se va începe procesul de fuziune, cu păstrarea conducerilor celor două partide atât la centru cât și în județe, iar în 2016, la alegerile locale sau parlamentare, să se facă alegeri pentru funcțiile de conducere ale noului mare partid. Delegația Permanentă a PNL Suceava a decis, duminică, să propună Congresului ca PNL și PDL să fuzioneze prin absorbție, PNL urmând să-și păstreze identitatea. Totodată, potrivit liderului PNL Suceava, Alexandru Băișanu, după fuziunea prin absorbție și stabilirea conducerii centrale a formațiunii, ar trebui să se mențină, până după alegerile locale din anul 2016, în organizațiile județene și locale, conduceri bicefale PNL-PDL, fiind necesară o perioadă de tranziție.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: