Selecție pentru sucevenii care vor să lucreze în Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava anunță că EURES România oferă 69 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic, care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania.
 

Potrivit directorului executiv Mirela Adomnicăi, Centrala de Mediere a Străinilor și Specialiștilor ZAV Bonn, împreună cu Marriott Hotel Frankfurt, oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: bucătar (18 posturi), ospătar/personal servire clienți (15 posturi), recepționer (15 posturi), ajutor în industria gastronomiei de sistem – McDonald’s și Burger King (15 posturi) și manager restaurant/personal serviciu organizare banchet (6 posturi). Șeful AJOFM precizează că, pentru ocuparea posturilor de bucătar, ospătar și ajutor în industria gastronomiei de sistem sunt căutate persoane care au calificare profesională încheiată, experiență în domeniu și cunoștințe bune de limbă germană. Pentru posturile de recepționer și manager restaurant/personal serviciu organizare banchet, angajatorii germani solicită inclusiv personal care vorbește bine limba engleză, cu calificare și experiență în domeniu. Mirela Adomnicăi subliniază că angajarea se face pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 1 an, începând cu septembrie 2014. Salariul oferit este de 1400-2200 de euro brut pe lună, pentru 40 de ore de lucru pe săptămână. Cazarea poate fi asigurată de către angajator, gratuit, sau contra cost, pentru 270 de euro de lună. Persoanele cu domiciliul în județul Suceava, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava. Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip; copie după actul de identitate; C.V. model Europass în limba germană (cu fotografie); cazier judiciar în original și adeverință de la medicul de familie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI