Lucrările la „centura” Sucevei, reluate cu 25 de muncitori

Șantierul șoselei de centură a municipiului Suceava, unde lucrările au fost reluate doar de dimineață, deși ordinul de începere a fost cu data de 7 mai, a fost inspectat ieri de ministrul transporturilor, Dan Șova. Acesta a avertizat firma de construcții că din luna iulie intră pe penalități dacă nu finalizează lucrarea. Reprezentantul firmei de construcții prezent la această vizită a spus că a fost depusă o cerere de extensie de timp, pentru luna septembrie, dar Șova a replicat că nu va fi avizată o asemenea solicitare. El a cerut constructorului să se mobilizeze și să angajeze personal suficient, joi pe șantier aflându-se doar 25 de muncitori, în condițiile în care este nevoie de 90-120 de muncitori. Ministrul transporturilor le-a spus reprezentanților firmei de construcții că penalitățile sunt mai mari decât salariile pe care ar trebui să le plătească angajaților și a anunțat că firma va fi convocată săptămâna viitoare la sediul CNADNR pentru a stabili condițiile în care se va continua derularea acestui contract.
 

Dan Șova

Șova a arătat că speră ca firma de construcții să angajeze personal suficient pentru a se încadra în termenul de finalizare, în luna iulie. Totodată, ministrul a sesizat că sunt necesare și lucrări suplimentare pentru întărirea unor maluri de pământ de pe marginea șoselei pe o lungime de câteva sute de metri. Ministrul transporturilor a vizionat și pilonul de susținere al unui pod al șoselei de centură ce supratraversează DN 17, supranumit „Zidul Morții”, și a arătat că va fi nevoie de adoptarea unor soluții pentru evitarea producerii de noi accidente în zonă după ce în noiembrie 2012 și ianuarie 2014 s-au produs două accidente soldate cu patru morți. El a spus că respectivul pilon va fi luminat, iar înainte de acest sens giratoriu se vor monta elemente de avertizare. „Important este să nu se mai producă accidente, iar șoferii să încetinească din timp” a spus Șova. Lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 și ar fi trebuit să fie finalizate în 12 iulie 2012.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: