Plan special de dezvoltare pentru Moldova

Guvernul Ponta are în pregătire și va lansa în curând Planul de Dezvoltare a Regiunii Moldova. Anunțul a fost făcut în Suceava de Liviu Voinea, ministrul bugetului, care a precizat că aceasta este a doua cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, din care motiv „este nevoie și de o abordare specială”.
 

Voinea arată că, în consecință, atât prin intermediul programelor operaționale ale UE, cât și prin programele guvernamentale naționale, în noua programare 2014-2020 Regiunea de Dezvoltare Nord-Est se va bucura de o alocare mai consistentă de fonduri. Spre exemplu, în cazul infrastructurii rutiere, dacă în intervalul 2007-2014, prin programele operaționale și cele naționale, s-au disponibilizat fonduri în valoare de circa 1,2 miliarde de euro, în perioada 2014-2020 acestea vor însuma aproximativ 3,7 miliarde de euro. Astfel, în cadrul Programului Operațional Regional (POR), alocările pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est au însumat 492 milioane de euro, urmând ca, până la finele anului 2020, finanțarea să se ridice la circa 900 milioane de euro. Voinea reliefează că a fost analizat fiecare domeniu în parte, stabilindu-se care sunt cauzele care au făcut ca această regiune să rămână la un nivel redus de dezvoltare, evidențiate fiind, de asemenea, sectoarele cu potențial, măsurile și categoriile de investiții care trebuie realizate. Toate acestea, în așa fel încât și această regiune a României și Uniunii Europene să devină atractivă din punctul de vedere al investițiilor și creării de noi locuri de muncă, „în scopul unei dezvoltări echilibrate și durabile”. „Intenționam să facem public Planul de Dezvoltare pentru Regiunea Moldova, însă primul ministru a hotărât să amânăm data prezentării acestuia, pentru a nu se considera că este o acțiune electorală. Este un document la care s-a lucrat în mod serios, intenția Guvernului Ponta fiind ca creșterea economică să fie transformată în dezvoltare și, mai departe, în bunăstare pentru fiecare cetățean” a explicat Liviu Voinea. Planul ar urma să fie prezentat pe larg după alegerile de pe 25 mai, atât la nivel de regiune, județ, cât și de localitate, acesta cuprinzând lista de proiecte concrete și sursele aferente de finanțare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI