Artiști de prim rang aduși de PDL la Suceava pentru un megaconcert

PDL Suceava va organiza în ultima zi de campanie electorală, în data de 23 mai, un megaconcert cu artiști din toate zonele, concert care va avea de la muzică populară până la muzică rock. De remarcat este că, și de această dată, la Suceava, va cânta cunoscuta formație VOLTAJ.
 

Președintele Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Bălan, a anunțat, vineri, că acest concert, care va aduce tot ceea ce este mai nou în producții de acest gen, va fi organizat pe esplanada din centrul municipiului, începând cu ora 16, când vor concerta Sofia Vicoveanca, Aurel Tămaș, Valentin Bertea, Sorin Filip și Ion Paladi din Republica Moldova. De la ora 19 sunt programate să urce pe scenă și să încânte publicul sucevean formațiile Voltaj, Proconsul, Maxim și cântăreții Andrei Leonte, Naguale și Kaira. Deputatul Ioan Bălan a declarat că evenimentul are și o latură electorală, fiind organizat de PDL Suceava și de Orest Onofrei, candidatul eligibil al Sucevei pentru Parlamentul European. Liderul PDL Suceava și-a exprimat încrederea că la eveniment vor fi prezenți numeroși suceveni, în condițiile în care vor exista producții video de excepție, efecte pirotehnice sau jocuri de lasere și a lansat o invitație deschisă către toți sucevenii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: