Laboratoarele La Roche-Posay organizează în 32 orașe din țară, în perioada mai-iunie 2014, „Zilele protecției solare”. Campania are ca scop controlul gratuit al alunițelor suspecte (care și-au modificat forma, culoarea sau dimensiunea) și educarea privind riscurile expunerii neprotejate la soare. Pentru programare la cel mai apropiat medic dermatolog, consultați www.protectiasolara.ro. „Anul trecut, într-o campanie de numai 3 săptămâni, am schimbat radical soarta a 16 oameni. Numărul cazurilor de melanom a fost alarmant, de aceea suntem convinși că proiectul nostru trebuie să devină anual” spune Miruna Biziniche, Brand Manager, La Roche-Posay România. Deși melanomul malign este una din cele mai agresive tumori, 90% dintre cazurile depistate la timp sunt vindecabile. E timpul ca românii să își dea seama cât de important este să folosească protecția solară. Un studiu recent arată că 30% dintre români nu folosesc niciodată protecție solară; și asta în condițiile în care 35% dintre cazurile de melanom incurabil din Europa sunt în Europa Centrală și de Est. De asemenea, un studiu efectuat pe o durată de 15 ani în Australia arată că persoanele care au aplicat zilnic un produs de protecție solară au avut un risc mai scăzut de apariție a melanomului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii