Dragă Mugur

Află despre mine că nu sunt bine. Sunt tristă, atât de tristă încât n-am să-ți scriu prea multe astăzi.

 

Intru de câteva zile în redacție și nu ești pe nicăieri; nici pe scaunul din fața biroului colegului nostru Cristi, cu care te întrețineai în discuții zilnice, nici la biroul de la Publicitate – unde te hlizeai toată ziua cu Mircea și, câteodată, mă prindeați și pe mine în „haiul” vostru – fiindcă a fost mutat în încăperea în care s-a adunat acum toată redacția. Culmea, nu erai nici acolo, nici ieri, nici alaltăieri! Nu erai acolo nici măcar azi. De aia îți scriu, ca să-ți spun, înc-o dată și înc-o dată, dragă Mugur, că eu sunt tristă, chiar nu m-am așteptat să primesc mesajul Ancăi „a murit Mugur”. Îmi pare rău după tine, rău de tot. Ții minte ce îți spuneam adeseori? Măi, băiatule, ia și scrie o carte, scrie reportaje, ești unic! Uite, n-ai apucat, de aia sunt tristă, atât de tristă, încât și plânsul mi-a încremenit undeva, pe drumul care leagă sufletul de glandele lacrimale și obraji. (MAGDA AXON) P.S. Mi-am adus aminte de scurta noastră discuție, din fața capelei cimitirului Pacea, la înmormântarea tatălui lui Mircea. Ai avut dreptate: nu mai are rost! Te las cu bine, acolo unde ești, dragă Mugur!