UDUR a format electricieni în construcții pentru România și Italia

> În cadrul cursurilor, s-au dobândit inclusiv competențe de comunicare în limba română și italiană
 

Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR) a format circa 100 de persoane din comunele județului Suceava, „persoane care se află în căutarea unui loc de muncă mai bun”. Realizarea UDUR a fost prezentată în cadrul conferinței proiectului „Oportunități în formare și ocupare în meseria de electrician în construcții”, ținută la sediul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, instituție parteneră în proiect, alături de consultantul Formazione Progresso și Filcams CGIL Italia. Persoanele respective au urmat cursurile gratuite oferite prin proiect și au fost calificate în meseria de electrician în construcții. Certificatele sunt recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și de Ministerul Educației Naționale. Cursurile, acreditate de CNFPA, au fost finalizate pe 27 martie, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, proiectul incluzând formare teoretică și practică. Carmen Stoian, reprezentantul legal al beneficiarului proiectului a declarat că, pe lângă aceasta, UDUR derulează multiple activități și proiecte. „Dorim să venim în sprijinul sucevenilor din mediul rural, care și-au dorit o nouă calificare, una certificată” a spus Carmen Stoian, precizând că, pe lângă „educația” de bază, s-au dobândit inclusiv competențe de comunicare în limba română și italiană. Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a reliefat că instituția pe care o conduce manifestă preocupare pentru formarea profesională a tinerilor, șomerilor și persoanelor ocupate în agricultura de subzistență, în cadrul conferinței fiind prezentate exemple de bune practici și proiecte de succes implementate până în prezent, în alte domenii, calificări și meserii. Accent pe oportunitatea proiectului a fost pus și de Marius Vătavu, reprezentantul firmei de consultanță, care a asigurat medierea pentru 200 de persoane, din cadrul cărora a fost ales grupul țintă. Tot în cadrul proiectului, în satul Măriței, comuna Dărmănești, a fost organizată o bursă a locurilor de muncă, acțiunea având ca obiectiv integrarea pe piața muncii, în România și Italia, a minim 12 persoane. „O parte dintre persoanele înscrise la cursuri au reiterat nevoia de calificare și reconversie, de adaptabilitate și mobilitate ocupațională, prin scurta prezentare personală sau a unor fragmente din experiența profesională dobândită până acum, în țară și în străinătate” a evidențiat Carmen Stoian.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI