Dosare penale la regimul circulației

 

La data de 28 martie a.c., ora 7.30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control, pe DJ 178F, din comuna Frătăuții Vechi, o autoutilitară cu număr de înmatriculare provizoriu, condusă de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Rădăuți. Cu ocazia controlului, s-a stabilit că autovehiculul este neînmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 28.12.2013. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat potrivit procedurii în materie. În jurul orei 13, în aceeași zi, polițiști din cadrul Poliției orașului Solca au identificat, în comuna Arbore, două autoturisme oprite pe axul drumului comunal DJ 208 și au constatat o stare conflictuală între două persoane. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cele două persoane sunt din orașul Cajvana, iar motivul conflictului îl constituie faptul că unul dintre bărbați i-a împrumutat celuilalt un autoturism, iar acesta din urmă l-a condus din orașul Cajvana până în satul Arbore, după ce a în prealabil a consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto învinuit, aflat în stare avansată de ebrietate, informează poliția, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, iar, la spital, în prezența personalului medical, a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, ce urmează să fie soluționat procedural. La data de 29 martie a.c., ora 20.50, pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, polițiștii au oprit în trafic un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un tânăr de 25 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar autoturismul are numerele de înmatriculare expirate. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI