Diferența

Când vine vremea ca absolventul – cu studii superioare, conform unui subiect recent – să fie gata-gata să găsească (în sfârșit!, că nu-i deloc o chestie simplă) un loc de muncă (și are la mână patalama care să-l facă agreat în industriile lemnului, energetică, alimentară, asigurări, comerț și… cam atât, fiindcă altfel va trebui să accepte că el e singurul vinovat că e inadecvat pe piața joburilor) trebuie să se bucure și totodată să se întristeze, fiindcă de regulă angajatorul se arată peste poate de mirat că insul care-și oferă capul și brațele ar vrea o leafă mai măricică.

 

De obicei i se promite cea minimă pe economie, prilej pentru potențialul angajat să nu priceapă din start care e diferența dintre el și salahor, săpător etc., diferență ce-l păstrează, adesea, „egal în drepturi” (salariale) cu aceștia ani mulți (nu buni!). Ca să priceapă, eventual i se spune că n-are experiență și chiar așa este, fiindcă plătitorul l-ar dori, într-o ipoteză, și tobă de carte, și cu vreo 5 ani rutină în fel și chip certificată și probată. Doar într-o ipoteză însă, fiindcă pare-se că angajatorului însuși i se întâmplă să se confrunte cu spinoasa problemă de a prefera pe bune un experimentat pe care să-l remunereze corect sau un inocent căruia, înainte să fie plătit ca atare, să i se tot impute că e tânăr, că e stângaci, că e becher. Iar asta până ce trec anii și, eventual ținut tot la minim pe economie, acesta să plătească altceva: că a îmbătrânit, s-a plafonat și are familie grea.