„Rădăuțiul e Patria mea și Dumnezeul meu e la Rădăuți!”

– Interviu cu cercetătorul Gheorghe Schipor –
 

Gheorghe Schipor

– Când a început pasiunea pentru cercetarea documentelor privitoare la istoria Rădăuțiului? – E mult de atunci! Țin minte că era prin anul 1995, când directorul Florin Drîmbă, de la Grupul Școlar Agricol (azi, Colegiul „Andronic Motrescu”), unde lucrez, m-a numit pe mine responsabil cu întocmirea unui scurt istoric despre această instituție școlară. Dl director, fiindu-mi coleg și prieten, observase că mă interesează, din curiozitate, istoricul acestei școli de veche tradiție, școală care, în toamna anului 1997, împlinea un veac de existență. Un istoric al învățământului agricol în limba română la Rădăuți, Bucovina, nu a mai fost scris până atunci. Îmi venea cam peste mână să mă apuc de o astfel de lucrare, deoarece despre perioada de început (1897) aveam doar o poză cu o promoție (în prim-plan cu trei profesori) și o carte scrisă de Andronic Motrescu. Celelalte date, puține câte erau, nu ofereau informații certe. În acel an (1995) eu urma să-mi susțin examenul de definitivat la București, aspect care sporea dificultatea întocmirii respectivei incursiuni istorice dedicată jubileului centenar al școlii. Eram îngândurat și abătut și uite-așa, să mai uit de griji, am intrat pe la Muzeul Etnografic din localitate. Aici l-am găsit pe profesorul Vasile Precop, care citea prin niște ziare. Am intrat în vorbă cu dlui și i-am spus ce problemă mă apasă, de nu văd lumea înaintea ochilor. „Presa vremii dle… presa vremii… asta-i rezolvarea”, mi-a răspuns distinsul profesor. „Eu am citit despre inaugurarea școlii voastre în ziarul Patria din 1987, la Casa Marian din Suceava”, a mai spus dl Vasile Precop. A doua zi, entuziasmat de așa veste mare, am plecat la Suceava, împreună cu directorul Florin Drîmbă și cu profesorul Vasile Roșca. Am avut marea satisfacție de a găsi articolul indicat de profesorul Vasile Precop. Era un început promițător! În perspectiva plecării mele la București pentru susținerea examenului de definitivat, am trecut pe la Centrul de Studii „Bucovina” de unde, prin amabilitatea dlui cercetător științific Vasile I. Schipor, am primit o recomandare pentru Biblioteca Academiei Române. La București, cursurile de pregătire, apoi examenul, au durat cam 12 zile. În această perioadă, aproape zilnic, între orele 9-14, am studiat diverse documente, tot căutând articole pe tema care mă interesa, la Biblioteca Academiei Române. Studiind însă un volum atât de mare de documente, fără să-mi fi propus, am găsit și unele informații inedite și detaliate despre trecutul localității Rădăuți și despre Herghelia Împărătească din Rădăuți, de pe vremea Austriei. Eram mereu emoționat și căutam să xeroxez cât mai mult, din pasiune, fără să mă fi gândit atunci la abordarea vreunei scrieri despre Rădăuți. La xerox, problema era cam complicată, din cauză că fata de acolo avea și alte atribuții. Alături de mulți alții, stăteam la rând și cu regret trebuie să afirm că eram tratați necorespunzător. Întâmplarea a făcut ca, într-o anumită conjunctură, să stau de vorbă cu gazetarul Ion Cristoiu. Acesta, aflând că vin din Bucovina (și probabil înduioșat de așteptarea mea la rând, stând atâta vreme așezat pe scări), mă ajută vorbind cu fata de la xerox, zicându-i că eu am venit de la 600 km. Am venit la Rădăuți cu o colecție apreciabilă de notițe și copii xerox de prin diverse reviste, cărți și ziare. Așa a început pasiunea mea pentru istoria Rădăuțiului. „Sunt optimist, rămânând la credința că în studiile monografice/ documentare, ca și într-o sală de spectacol, zgomotul nu face niciodată muzica” – Care considerați că sunt șansele de afirmare pentru un intelectual din provincie? – Șanse ar mai fi ele, însă ce folos că la unii români, intelectuali literați din instituții de cultură din Suceava, și nu numai, există încă meteahna de a căuta mereu să se pună bine unii cu alții, formând un cerc restrâns, inter-instituțional, în care își emit, reciproc, aprecieri elogioase și distincții! Mie mi s-a întâmplat, în anul 2011, ca participând la un astfel de concurs la Suceava să aflu că lucrarea cu care participam ar fi fost mai valoroasă și apreciată de juriu, dacă ar fi avut note de subsol. În emoția momentului și zarva de acolo, nu am izbutit să spun că lucrarea avea, lucru evident, nu mai puțin de 172 note de subsol. Să cred că cel care mi-a făcut recenzia („persoană importantă, nu-i spui numele”) ori nu a deschis cartea, ori nu știe unde vin scrise aceste note?! Menționez faptul că nu mă tentează nici acum și nici în viitor distincțiile. Această practică stânjenitoare de a chema la diverse concursuri autori de carte, poate mai puțin cunoscuți și sigur mai puțin zgomotoși, pentru a crea masa de detașare a vreunui autor cu „dreptul de campion”, este mult departe de a acorda reale șanse de afirmare truditorilor, doar din pasiune, în slujba scrisului. Consolarea rămâne reclama de la Maraton: „Chiar dacă nu ești primul, poți să fii cel mai bun!” Cât despre șansele de afirmare ale unui intelectual în lumea cercetării științifice și a scrisului, de pildă, sunt optimist, rămânând la credința că în studiile monografice/ documentare, ca și într-o sală de spectacol, zgomotul nu face niciodată muzica. Fâlfâiala unor file (cazuri izolate, desigur) pe la unele lansări de „carte”, în prezența vreunui popă, cu zarvă și meniu asortat, din nefericire, nu generează valoare scrierii – Care este secretul care vă ține racordat la o lume pe care nu mulți o înțeleg? Ce satisfacții vă dă munca dumneavoastră? – Nu este vorba de un secret cât mai degrabă de o necesitate socio-culturală. Cândva, am dorit să știu mai multe despre vechea Herghelie din Rădăuți. Sursele de informare pe care le-am consultat nu m-au satisfăcut, fiind puține și relative. Atunci am socotit că or mai fi și alții ca mine interesați de istoricul acestei instituții, odinioară de mare reputație și faimă pe plan mondial. Am căutat să aflu mijloacele utile scrierii unei astfel de lucrări, însă am constatat că la nivel național o astfel de tematică nu a fost abordată încă într-o lucrare amplă și omogenă. Ținând seama de vastitatea subiectului, o astfel de incursiune istorică mi se părea aproape imposibil de realizat. Gradul sporit de dificultate mi-a întărit convingerea că sunt pe un culoar bun, că dacă era simplu, problema era de mult rezolvată de alții. Așa s-a întâmplat și cu Monografia Întreprinderii Metalurgice „21 Decembrie” din Rădăuți, dar și cu alte asemenea scrieri. Eu cred că o carte o scriem pentru viitor și că posteritatea e în măsură și în drept a emite judecăți obiective; că numele autorului pe o carte este, în primul rând, o responsabilitate asumată, și în al doilea rând, poate fi și un titlu de mândrie, în cazul în care valoarea cărții este confirmată de cititori și critici de specialitate. Fâlfâiala unor file (cazuri izolate, desigur) pe la unele lansări de „carte”, în prezența vreunui popă, cu zarvă și meniu asortat, din nefericire, nu generează valoare scrierii. Și apoi, ar fi culmea ca invitații, după un așa tratament generos, să spună că nu le place cartea căpătată gratis. Un autor poate dobândi consacrarea și cu o singură carte scrisă, dacă este interesantă și dacă reflectă un efort real, în măsură a da forță subiectului tratat. Satisfacția mea personală este că am reușit să aflu subiecte interesante despre Rădăuți și să umplu niște goluri din fascinanta istorie a acestui oraș. Am scris numai despre Rădăuți. De ce? De multe ori mă întreb și eu. Nu am spus niciodată, nimănui, dar într-o părere și un fel de-a spune Rădăuțiul e Patria mea și Dumnezeul meu e la Rădăuți! „Nu sunt angajat politic, deci nu sunt la modă; prefer să rămân un tradiționalist” – Ce îi lipsește cel mai mult comunității rădăuțene? – Trecutul, asta cred că îi lipsește comunității rădăuțene. Fabrica Mixtă de Industrie Locală, Fabrica de Mobilă, Fabrica de Tricotaje ș.a., deci locuri de muncă, asta lipsește, în primul rând, comunității locale. Sala de lectură; respectul față de cultură și semeni; bucuriile de dincolo de izbânzile profesionale; cultul prieteniei; dragul de a fi gazde și de a comunica în intimitate, dar câte și mai câte trebuințe de suflet. Comunicarea și schimbul de idei: un om dacă dă cuiva un măr și primește, la rândul său, un măr, în final amândoi vor avea câte un măr; dacă unul vine cu o idee și celălalt cu altă idee, în final fiecare va avea câte două idei. Nu sunt angajat politic, deci nu sunt la modă; prefer să rămân un tradiționalist. La nivel național, implozia economică și explozia chiciului consider că sunt principalii factori care propagă severe lipsuri în toate comunitățile rurale și urbane din țară. „Pentru mine este, neîndoielnic, o onoare să scriu despre oameni merituoși și despre realizările lor notabile” – La ce lucrați în prezent? – Am terminat un studiu documentar intitulat Domeniul Rădăuților, parte a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, studiu pe care urmează să-l corectez și să-l dau la tipar în anul acesta. În prima zi de vineri a lunii decembrie, un grup dintre foștii salariați ai I.S.S.A. Rădăuți, din inițiativa dlui inginer Iosif Loghin, ne întâlnim la un local pentru a depăna amintiri. Pentru a nu ne rezuma doar la a depăna amintiri despre fosta întreprindere, am considerat util a colecționa fișe biografice de la participanți, și nu numai, pentru a întocmi un Auxiliar (I), „Oameni și înfăptuiri”, la un studiu monografic intitulat Întreprinderea Metalurgică Rădăuți, lucrare apărută prin Editura Cygnus, în anul 2009. Mai am în fază de proiect și alte lucrări. Deocamdată sunt doar tentative, motiv pentru care nu pot oferi informații certe. Pentru mine este, neîndoielnic, o onoare să scriu despre oameni merituoși și despre realizările lor notabile. Consider că și pentru acei protagoniști, solicitați de mine spre a-mi furniza date personale și poze, se cade să fie, de asemenea, o onoare și să dea dovadă de înțelegere și de mai multă colaborare. Consemnează MĂLINA ANIȚOAEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: