Subprefectul Constantin Harasim ar urma să fie înlocuit

 

Subprefectul de Suceava, Constantin Harasim, susținut de PNL, se așteaptă să fie înlocuit din funcție prin decizie a premierului Victor Ponta, după ce PNL a ieșit de la guvernare. Liderii PNL Suceava se așteptau ca în cursul zilei de ieri Harasim să fie schimbat din funcție, dar reprezentanți ai partidelor din actualul arc guvernamental nu propuseseră în locul lui o altă persoană. Surse din PSD susțineau că este posibil ca noul subprefect să fie propus din partea PC sau UNPR, dar lideri ai celor două formațiuni au declarat că nu au fost consultați în acest sens. Pe de altă parte, în PSD se vorbește despre susținerea pentru această funcție a unor membri din partid, mai multe persoane influente făcând lobby pentru a fi numite. Este posibil ca liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, să facă însă o propunere surpriză, ca cea din 2012, când a indicat pentru funcția de prefect un angajat din cadrul Prefecturii, pe actualul prefect Florin Sinescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: