Finanțarea europeană a obiectivelor școlare abandonate, condiționată de corecta atribuire a lucrărilor din urmă cu 5 ani

> „Vrem să sprijinim finalizarea acestor lucrări, dar nu putem să venim cu sume suplimentare de la Consiliul Local, pentru că nici nu le avem prinse în buget”, declară primarul Ion Lungu
 

Unitățile de învățământ sucevene care au investiții începute și nefinanțate trebuie să trimită, până pe 16 aprilie, la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est, dosarele de achiziții, caietul de sarcini, precum și dovada că au fost comunicate, în Sistemul de Achiziții Publice, acordul de procedură și câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor. Așa informează primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care precizează că, între timp, a apărut ghidul solicitantului privind posibila susținere financiară nerambursabilă a obiectivelor școlare în curs de construire și care stagnează din cauza insuficienței fondurilor. La cele trei obiective de investiții, din tot atâtea unități școlare sucevene, lucrările au debutat încă din anul 2007, iar în prezent se caută soluții pentru plata constructorilor și continuarea execuției. „Am avut deja o discuție cu directorii de școli, pentru pregătirea documentațiilor, iar noi le acordăm asistență de specialitate prin Serviciul de proiecte europene. Deci, dacă achiziția fost corectă, respectivul proiect se califică pentru etapa următoare” relevă edilul șef. Lungu reliefează că, astfel, în intervalul 16 aprilie – 29 mai, dosarele vor fi completate cu declarația de eligibilitate, angajamentul unității școlare, avizul Ministerului Educației Naționale, actul doveditor a calității de proprietar, documentele cadastrale, documentația tehnico-economică, avizul Inspecției de Stat în Construcții și, nu în ultimul rând, cu acorduri de parteneriat între Primărie și respectivele unități de învățământ. „Trebuie să vedem dacă sunt eligibile și acele lucrări începute, precum și cele neplătite. Am înțeles că acestea din urmă vor fi eligibile, însă vom fi foarte atenți la semnarea acestui contract de parteneriat, în care, în mod sigur, sunt stabilite care sunt atribuțiile Consiliului Local. Vrem să sprijin finalizarea acestor lucrări, dar nu putem să venim cu sume suplimentare de la Consiliul Local, pentru că nici nu le avem prinse în buget. Sperăm ca să trecem de primul test, școlile să aibă achizițiile corect realizate, așa cum au fost făcute cu 3-5 ani în urmă, astfel încât să trecem de primul test și să ne calificăm la faza a doua de depunerea a proiectelor” a evidențiat primarul Ion Lungu. În cauză sunt campusul școlar de la Liceul cu Program Sportiv, cu stadiu fizic de executare de 48% și valoarea achitată de 38%; extinderea și modernizarea sălii de sport de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, cu 19% stadiu fizic și tot 19% valoare achitată; Centrul de informare de la Colegiul Național „Petru Rareș”, executat fizic în proporție de 19,06% și cu plăți de 18,66%. La Colegiul Național „Mihai Eminescu” în calcul sunt luate 3 proiecte, cele referitoare la reabilitarea termică a unui corp de grădiniță, mansardarea și extinderea altor corpuri, stadiile de execuție fiind cuprinse între 19% și peste 60%. Potrivit ghidului solicitantului, titularul proiectelor trebuie să fie Primăria Suceava, însă, în momentul de față, obiectivele respective nu figurează pe lista de investiții a executivului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: