O fărâmă din Viena

Există bucurii sau tristeți despre care nu putem vorbi. Este nevoie de un timp pentru ca sentimentele să se plămădească.
 

La sfârșitul verii trecute am avut norocul să ajung la Viena, călătorie care a fost cu mult mai ieftină decât îmi imaginam. Drumul cu autocarul este extrem de obositor, dar dacă nu-ți permiți o călătorie cu avionul, la capătul drumului, eforturile îți sunt recompensate. Îmi imaginasem Viena frumoasă, elegantă, cosmopolită. Cercetasem zeci de albume, dar frumusețea pe care o vedeam în fotografii era într-un fel ermetică sau poate ca oricare alta. Legam Viena de dorul lui Eminescu pentru Veronica Micle și întotdeauna îmi apăreau în minte scrisorile tulburătoare dintre cei doi. Dar Viena nu era precum plăsmuirile mele… Imaginația mea fusese săracă. Viena era deasupra a ceea ce crezusem. Strălucea. La capăt de drum o găseam grandioasă, conservându-și trecutul, lăsându-l însă să respire prin patina modernismului. N-am găsit casa în care a locuit Eminescu, deși am trecut pe Kollergasse. Am străbătut cu piciorul toată Viena, fiind atrasă parcă de o bulboană. Emoția era atât de profundă încât nu mai conta epuizarea fizică. Rafinamentul parcurilor, curățenia străzilor, arhitectura pe care în copilărie o studiasem la istoria artei – toate îmi tăiau răsuflarea. Era o lume în care mi-aș fi dorit să trăiesc. Undeva, într-un loc invadat de verdeață, două personaje împărțeau cu degajare conținutul unei sticle de tărie. Lucru pe care îl puteai vedea rar. Peste puțin timp aveam să aflu că prietenii lui Bachus din parcul vienez erau doi români, care își duceau și ei traiul în străinătate așa cum învățaseră în țară. La metrou, o femeie cerșea în limba română, iar lucrul acesta era în stare să-ți sporească rușinea pentru propria identitate. La urma urmei toate neajunsurile treceau pe plan secundar în comparație cu experiența de a fi văzut splendoarea de pe Stephansplatz. Există o sămânță din Viena la Rădăuți. Și nu vorbesc acum despre zecile de întârziați de prin barurile orașului. Există sămânța rafinamentului. Se simte întotdeauna în aerul de primăvară. Distanța dintre cele două lumi este, desigur, de mii de ani lumină, dar pentru a găsi o asemănare este nevoie de glasul inimii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: