„Cât timp vor dura tăierile pădurilor de pe Obcinile Bucovinei?”

– Interviu cu profesorul PETRU BEJINARIU, ex-deputat –
Profesorul Petru Bejinariu din Rădăuți s-a născut la 19.VI.1932 în Zamostea. A fost deputat în Parlamentul României între anii 1996-2000. Este cunoscut pentru activitatea desfășurată ca rector al Universității Populare ,,Ion Nistor”. Desfășoară o consecventă activitate publicistică și de cercetare.
 

Petru Bejinariu

– Ce proiecte aveți pe masa de lucru? – Pe masa de lucru în prezent am cartea Știință și identitate, volum în manuscris, aproape de finalizare și care este o continuare a lucrărilor tipărite până acum și anume: Libertăți și constrângeri, Cultură și identitate, Educație și identitate, Istorie și identitate și ar urma, cum am spus, lucrarea despre știință și identitate. În cuprins am în vedere contribuțiile științifice ale oamenilor de știință din Bucovina istorică, un studiu monografic dedicat singurului român laureat al Premiului Nobel – George Emil Palade (biolog), prezentări monografice ale membrilor Academiei Române cu obârșia în Bucovina, mărturii ale recunoștinței autorităților și comunităților locale față de acești oameni de știință și cultură (statui, busturi, nume de străzi sau instituții, cărți monografice). Un capitol privește Institutul ,,Bucovina” al Academiei Române din Rădăuți. Precum se vede, urmărim ideea identității în vremuri în care europenizarea, globalizarea sau mondializarea sunt în desfășurare, cu intensități și urmări diferite. Ar urma lucrarea despre cultura populară bucovineană și identitate. Celelalte proiecte sunt de mai mică extindere, poate și mai puțin importante. – După atâția ani de activitate ce sfat le-ați da tinerilor profesori? Ce mesaj le-ați trimite? – Nu este necesară multă trudă pentru a înțelege că prin educație se împlinește nivelul cultural al unui popor, al unei comunități sau chiar al unei familii și cu atât mai mult al unei persoane și că de acest nivel cultural depind apoi toate celelalte aspecte economice, spirituale și sociale. Educația se exprimă prin atitudini comportamentale, înțelegere, cunoaștere, comunicare, comuniune, asociere etc. care oferă individului și libertate. Lipsa de educație se vede cu ușurință în nivelul de conduită, în gradul de cunoaștere și respectare a legii, în promovarea normelor de conviețuire și a cutumelor sociale și de familie în interes propriu și interesul comun, în atitudinea de admirație sau de dușmănie față de natura înconjurătoare. De ce am spus ,,atitudine de dușmănie”? Sunt copii și adulți care strivesc sub talpa piciorului sau în alte feluri animale mici sau târâtoare aflate departe de locuința lor; primăvara cuiburile unor păsări din preajmă sunt distruse; în spațiul verde de lângă bloc sau pe stradă sunt aruncate hârtii, ambalaje, diverse deșeuri din plastic; în natură se lasă sau se aduc mormane de resturi nedegradabile; mașinile se spală în apele pârâului lângă care proprietarii lor s-au ospătat; în locurile cele mai pitorești în sau lângă vegetația forestieră se ridică vile de diferite mărimi și culori etc. Pe lângă alte obiective ale educației școlare eu îi îndemn pe profesorii tineri, nu numai pe cei de biologie, geografie, sociologie sau economie, să considere o prioritate în educație cunoașterea și protecția naturii, ca o componentă fundamentală a ecosistemelor din care și noi oamenii facem parte. Și-i mai îndemn să militeze pentru apărarea, menținerea și conservarea identității noastre bucovinene, respectiv a identității românești – Ce înseamnă Rădăuțiul pentru dumneavoastră? – Îmi amintesc că în luna iulie 1982, în drum spre Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, în ziua ședinței de instalare în funcția de director, am avut o adevărată invazie de amintiri care m-au însoțit în următorii 15 ani și pe care le păstrez și astăzi, dovada celor scrise mai departe! Elev fiind la Școala Pedagogică Șendriceni, cu amenințarea de a fi dat afară din școală pentru că tata, țăran cu 4,5 ha de teren, în anul 1950 a fost trecut la chiaburi apoi arestat pe motiv că nu a dezmiriștit un ogor de 30 de prăjini, am venit pe jos de la Zamostea la Rădăuți, la partid (Comitetul raional PRM) spre a mă plânge de nedreptate. După ce un activist m-a ascultat și m-a pus să scriu despre familia noastră și despre nedreptatea ce ni s-a făcut, am vrut să trec și să văd vestitul liceu din Rădăuți, despre care se vorbea cu admirație și în lumea elevilor de la Șendriceni, viitorii învățători. Am întrebat unde-i liceul și pe actuala Cale a Bucovinei am ajuns în fața clădirii. Simetria și înfățișarea edificiului, frumusețea clădirii liceului și a internatului delimitate de un gard metalic înalt, grădina mare din fața și spatele clădirilor cu pomi și multe flori, terenul de sport dintre clădiri și mișcarea calculată, parcă, a elevilor și a profesorilor în pauze, defineau temeinicie, autoritate și valoare. Aceasta a fost prima imagine a Rădăuțiului pe care o păstrez și astăzi, deși realitățile sunt atât de mult schimbate. Astăzi orașul Rădăuți înseamnă locul în care mi-am realizat cariera didactică, familia și aspirațiile de viață, dar mai cu seamă înseamnă cel mai important oraș din Bucovina, după orașul Cernăuți, azi în Ucraina. Rădăuțiul mai înseamnă gazdă pentru manifestări și vizite, fie la Biblioteca „Tudor Flondor”, fie la Casa de Cultură, Institutul „Bucovina” sau la colegiile municipiului. Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” a fost gazda unor importante manifestări culturale și metodico-pedagogice, dar și a multor vizite din partea autorităților vremii, a unor personalități din țară și din străinătate. Într-o sumară enumerare reținem vizita personalităților: scriitorul Vasile Andru, regizorul Emil Loteanu, scriitorul Dragoș Vicol, criticul literar George Muntean –, foști elevi ai liceului; academicienii Vladimir Trebici, Nicolae Teodorescu, Radu Grigorovici, Gheorghe Platon, Cristofor Simionescu, Constantin Toma, Nicolae Botnariuc, Liviu Ionesi, Grigore Bostan, Alexandrina Cernov, Dimitrie Vatamaniuc; miniștri și secretari de stat Iosif Tripșa, Octavian Floarea ș.a. Semnificativă rămâne vizita profesoarei Zoe Dumitrescu Bușulenga. Împreună cu istoricul și criticul literar George Muntean, în anul 1986, prin luna octombrie, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a vizitat Liceul ,,Eudoxiu Hurmuzachi”. Pe parcursul acestei vizite s-au purtat și discuții despre educație, cultură, morală ș.a. Prezența acestei personalități a culturii române, recunoscută în țară și străinătate, a fost un moment de mândrie pentru noi, ea fiind însoțită de fostul elev al liceului George Muntean. Vorbind despre valori, doamna academician ne spunea cum tabla de valori începe să se zguduie, mai puțin sau mai încet în lumea satelor unde se menține frica lui Dumnezeu. Am reținut cu fidelitate sintagma domniei sale și anume: ,,O lume fără rădăcini este o lume fără morală”. Și tot atunci s-a vorbit despre cultură, mai cu seamă că Zoe Dumitrescu Bușulenga reprezenta un mare om de cultură umanistă. Umanismul culturii se întemeiază pe lectură, lectură care provoacă reflecții, meditații, dar mai cu seamă menține frumusețea și valoarea limbii române. La prânz am servit masa la cantina internatului și pe masa noastră a fost adusă o farfurie cu mere mari, frumos colorate și unele cu semne că au viermi. După ce am servit felul întâi și felul doi, am fost invitați la mere. Doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga a luat un măr cu semne, la care eu am intervenit spunându-i să servească un măr fără viermi, că sunt destule. Cu o mare limpezime în vorbe și concluziv mi-a răspuns: „Știu viermii ce să mănânce, domnule profesor de biologie!”, concluzie la care nu am avut, pe moment, replică! – Ce v-ați dorit să realizați și nu a fost posibil? – Câte nu vrea omul să realizeze în viața lui? În timpul studenției am fost solicitat de profesorul univ. dr. Filimon Cârdei să lucrez cu domnia sa la colectarea, ordonarea și clasificarea unor specii de insecte și anume libelulele. Mai multe veri la rând am recoltat de pe malul râului Siret astfel de insecte pe care le-am ordonat în insectare și le-am dus la Laboratorul de biologie de la Universitatea „Al.I. Cuza” Iași. La absolvire domnul profesor m-a solicitat să devin asistentul domniei sale și am acceptat, fiind o pasiune a mea dar și o onoare. După câțiva ani, Facultatea de Biologie a Universității ieșene s-a adresat cu solicitarea de transfer Sfatului Popular al Raionului Rădăuți (atunci lucram la Secția raională de învățământ), dar Secția de Cadre a răspuns că autoritățile raionale nu-s de acord, fără să-mi comunice despre această solicitare. Abia mult mai târziu am aflat, dar un alt coleg era deja asistentul profesorului Filimon Cârdei. În legislatura 1996-2000, în calitate de deputat PSD de Suceava, împreună cu deputatul Vichentie Nicolaiciuc, am vizitat familia Papae din București, la invitația doamnei Lydia Papae, fiica pictorului George baron Löwendal. În toate camerele locuinței, pe holuri, pe cuiere și peste tot artă și numai artă și cu dominarea portretelor de țărani bucovineni, lucrări pentru care Löwendal mai este cunoscut sub numele de „pictorul Bucovinei”. În urma convorbirii noastre, doamna Lydia ne-a spus că ar fi de acord să înființeze un muzeu în Bucovina, la Rădăuți sau alt oraș din județul Suceava, pentru care solicita o clădire destinată muzeului, iar postul de muzeograf să-l ocupe dânsa sau soțul ei, domnul Papae. Am rămas încântați de acordul convenit și ne-am adresat autorităților locale propunând și clădirea de vizavi de Casa de Cultură Rădăuți, fosta casă a lui Iascinschi, pentru această nouă instituție culturală deosebită. Nu s-a întâmplat nimic. Altele au fost prioritățile atunci la Rădăuți. Muzeul „George Löwendal” a fost înființat și funcționează în București. De muzeu se ocupă nepoata pictorului, Ariadna Avram. Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și Primăria comunei Vicovu de Sus (azi orașul Vicovu de Sus) au înființat muzeul „Ion Nistor” în satul Bivolărie. După un timp, am convenit cu autoritățile locale, fie să reabilităm clădirea în care se află muzeul, dar mai insistent era promovată varianta construirii unei clădiri speciale pentru care Primăria găsise și un teren vecin, adecvat unei astfel de instituții culturale. Nu s-au găsit fonduri nici la Consiliul Județean Suceava și nici la Ministerul Culturii. Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina va relua demersurile pentru realizarea unui muzeu pe măsura istoricului român Ion Nistor, cel mai mare istoric al Bucovinei. Am și alte aspirații neîmplinite – Cum vedeți Rădăuțiul de mâine? – În municipiul Rădăuți, respectiv între municipiu și comunele Satu Mare și Dornești, funcționează Fabrica de prelucrare a lemnului și Fabrica de adezivi. De aici vin cele două îngrijorări: oare cât timp vom avea asigurări pentru sănătatea mediului și a populației și cât timp vor dura tăierile pădurilor de pe Obcinile Bucovinei, întrucât ritmul de astăzi, spun oamenii mai în vârstă, îl depășește pe cel al Sovromului. Dacă social-democrația va continua guvernarea, iar la conducerea municipiului vor fi tot social-democrații cu politici pentru susținerea celor mai mulți cetățeni din municipiu, sunt șanse ca localitatea să pornească spre prosperitate. Mai greu de spus când va ajunge la ea. Cu investiții în unități de producție, punerea în deplină valoare a terenurilor agricole, chiar și puține cum sunt, cu tinerii care devin specialiști în diverse domenii sau având o bună calificare profesională și cu manageri prospectivi avem șansa de a deveni un oraș al prosperității și stabilității economice. Consemnează MĂLINA ANIȚOAEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: