În CL Suceava

Vot „demagogic” al consilierilor PNL și PSD

Reprezentanții PNL și PSD din deliberativul local sucevean se află la putere sau în opoziție „în funcție de interesele lor personale sau de grup” a declarat, joi, liderul grupului PDL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harșovschi, după ce CL a respins, cu voturile PSD și PNL, un proiect pentru demararea procedurilor în vederea organizării licitației pentru delegarea gestiunii serviciului de transport și distribuție a energiei termice din Suceava către un operator privat, după aproximativ patru ore de dezbateri.
 

Harșovschi a criticat atitudinea consilierilor PSD și PNL din ședința de joi a deliberativului local, spunând că ei s-au întrecut în glume atunci când erau discuții legate de probleme serioase cu privire la viitorul termoficării în Suceava. Liderul grupului PDL din CL Suceava a subliniat că reprezentanții PSD și PNL au demonstrat că fug de responsabilitate în momentul în care au propus și au votat ca din comisia pentru pregătirea și organizarea licitației să facă parte doi consilieri PDL și reprezentantul PP-DD din deliberativ. „Ei s-au întrecut în glumițe, au ținut partea sindicatelor, i-au compătimit pe suceveni, iar atunci când a venit momentul votului au fugit de responsabilitate, și toți cei 12 consilieri PSD și PNL au votat împotriva caietului de sarcini” a declarat Harșovschi. El a mai spus că în urma votului „demagogic” al celor din PNL și PSD, sucevenii riscă să rămână de Paște fără apă caldă și căldură. De precizat că la ședința CL de joi nu au fost prezenți consilierii PDL, în afară de Lucian Harșovschi, acesta fiind președinte de ședință. Potrivit lui Harșovschi, democrat-liberalii nu au fost prezenți la această ședință pentru a demonstra că USL, adică PNL și PSD, funcționează „doar atunci când au interese proprii, și nu când este vorba despre interesul sucevenilor”. „Am vrut să vedem cum funcționează Uniunea Social Liberală la Suceava, și mă refer la PNL și PSD. Știm cu toții că atunci când au fost interese personale sau de partid v-ați mobilizat și ați fost prezenți la vot. Acum suntem aici pentru interesul sucevenilor, și e bine ca ei să știe că USL a venit să le rezolve problemele. Noi, cei de la PDL, atunci când a fost nevoie pentru a demara acest proces pentru concesionarea distribuției și transportului energiei termice, am fost responsabili și am dat voturile necesare” le-a transmis Lucian Harșovschi consilierilor PNL și PSD. Liderul grupului de consilieri PDL a precizat că sucevenii au trimis în CL 12 consilieri PNL și PSD și că aceștia trebuiau să demonstreze că sunt capabili să ia o decizie atunci când vine vorba despre binele sucevenilor. „Încă din prima zi le-au promis sucevenilor doar lapte, miere și bunăstare. Acum, după 631 de zile, PSD și PNL arată numai demagogie. Populația aștepta să vadă dacă USL funcționează și atunci când este vorba despre interesul sucevenilor, nu doar atunci când au interese. Când au chef, cei de la USL spun că sunt la putere, însă când nu vor să aibă vreo responsabilitate spun că sunt în opoziție” a spus Lucian Harșovschi, care a adăugat că toate amendamentele pe care le-a preluat de la sindicaliști și pe care el le-a făcut la caietul de sarcini pentru organizarea acestei licitații au fost respinse prin voturile PSD și PNL.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: