După reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie

Numărul vizitatorilor și turiștilor ar urma să fie mai mare cu 6%

Imobilul în care funcționează Muzeul de Istorie Suceava va fi restaurat cu fonduri europene, investiția ridicându-se la 60,6 milioane de lei. Selecția firmei ce va executa lucrarea se află în derulare.
 

Proiectul prevede restaurarea fațadelor ce participă la spațiile publice ale zonei centrale a municipiului Suceava și care refuncționalizează clădirea existentă prin intervenții ce o aduc la nivelul unui muzeu contemporan. La intrare se va realiza o scară monumentală ce integrează curtea interioară, transformând-o în spații pentru activități culturale cu publicul. Clădirea va avea ascensor pentru materiale și pentru persoane, iar podul va deveni funcțional prin amplasarea tuturor birourilor administrative și ale personalului de specialitate. Scara principală și ascensoarele pentru public vor deservi această zonă unde, prin punerea în valoare a structurii de lemn a podului de peste zona de acces principală, se va crea un spațiu de expoziție temporară. Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei, a spus că, prin acest proiect, se va reabilita, consolida, moderniza și dota clădirea sediului muzeului și, totodată, va fi înființat un punct de informare turistică. Conform lui Ursu, după finalizarea proiectului, în trei ani, va crește numărul de vizitatorilor, cât și al turiștilor ce vin în județ cu 6 %. Realizarea acestei investiții va determina crearea a 150 de locuri de muncă temporare și a 15 locuri de muncă permanente. Clădirea actuală a muzeului se compune din trei segmente distincte, edificate la date diferite. Clădirea principală a fost ridicată în perioada anilor 1902 – 1903, după planurile arhitectului austriac Johann Buchner, fiind inițial destinată sediului Prefecturii Districtului Suceava din acele vremuri. Arhitectura eclectică a clădirii, cu dominantă neoclasică, este caracteristică instituțiilor administrative austriece.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: