„Un tun”

Liderul liberalilor suceveni, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, consideră că menținerea sistemului centralizat de termoficare și delegarea serviciului de transport și distribuție unui operator privat, cu finanțarea din partea municipalității a reabilitării rețelelor de termoficare, este „un tun” pe care sucevenii îl vor plăti 20 de ani.
 

Într-o conferință de presă, ieri, președintele PNL Suceava a declarat că populația trebuie să se pronunțe dacă dorește ca municipalitatea să investească în continuare 50-60 de milioane de euro în rețelele de termoficare care sunt „sită”, cu pierderi de aproape 40%, care să fie predate unui operator privat care timp de 20 de ani „să mulgă banii” din prestarea serviciului de transport și distribuție, sau preferă să fie instalate, cu aproximativ opt milioane de euro, centrale termice în fiecare locuință. „Primarul Ion Lungu nu doarme de frică, de spaimă că afacerea lui cu Bionenergy (noua centrală termică a municipiului Suceava) ar putea fi întreruptă de cetățenii municipiului” a spus Băișanu. El a arătat că, potrivit caietului de sarcini pentru delegarea serviciului de transport și distribuție a agentului termic, Primăria este obligată să finanțeze modernizarea rețelelor de termoficare, în timp ce firma care câștigă licitația „să mulgă”. „Primarul apără mai mult interesele unei firme și nu ale cetățenilor” a mai spus Băișanu, care a comparat situația ca cea de la Roșia Montană, unde „noi avem bogăția și alții pun doi poli pe masă și câștigă miliarde”. „Ion Lungu e foarte interesat de afacerea Bioenergy și susține ca populația să rămână la sistemul centralizat. E ceva necurat la mijloc. Când necuratul își bagă coada, primarul e la celălalt capăt al firului” a spus liderul PNL Suceava. El consideră că, într-o problemă care ține de viitorul lor, sucevenii ar trebui să se pronunțe prin referendum, subliniind că până acum s-au investit în termoficarea municipiului 100 de milioane de euro, bani cu care se putea achita gazul natural pe o perioadă de 20 de ani dacă toate apartamentele din municipiu ar fi avut centrale termice. Băișanu a anunțat că începe demersurile în vederea organizării referendumului local pentru data de 25 mai, arătând că, dacă nu se aprobă acest referendum în Consiliul Local, PNL va strânge semnături de la minim un sfert din populația cu drept de vot a municipiului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: