„Penelul fermecat”, câștigătorii zonei Fălticeni

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a găzduit miercuri, 12 martie, vernisajul expoziției zonale „Universul familiei” organizată în cadrul celei de-a IX-a ediții a Concursului național de artă plastică dedicat preșcolarilor „Penelul fermecat”.
 

Alături de copii au fost educatoarele care îi îndrumă, educatoare pensionare, părinți și bunici, scriitoarea Coca Maria Udișteanu și prof. Costică Parfenie, directorul Școlii „Ion Irimescu”. Așa cum am aflat de la prof. Adriana Samson, coordonatorul de zonă al concursului, în această etapă au fost înscrise 204 lucrări care au fost jurizate de profesori de specialitate și de artiștii plastici Gabrel Baban (președintele juriului) și Dan Bartoș. „Aș vrea să încep cu citatul lui Pablo Picasso: «Mi-au trebuit patru ani ca să pictez ca Rafael, dar o viață ca să pictez ca un copil». Dacă ați văzut lucrările copiilor, cred că ați observat imaginația, creativitatea și frumusețea pe care ei au redat-o în aceste lucrări. Fiecare copil este un artist, sperăm să rămână tot un artist și după ce va crește mare. Concursul este inițiat de insp. Daniela Răileanu de la Compartimentul învățământ preșcolar din cadrul IȘJ Suceava și are ca scop identificarea copiilor cu aptitudini artistice și valorificarea potențialului creativ al acestora. De cinci ani este concurs județean și se bucură de o prezență foarte mare din partea copiilor din întreaga țară. Tema concursului a dus la o concurență foarte mare în acest an”, ne-a declarat prof. Adriana Samson. Prof. Adriana Samson a mai precizat că de la an la an lucrările sunt din ce în ce mai bune și foarte greu de departajat, criteriile fiind originalitatea, creativitatea, echilibrul compozițional, utilizarea unor elemente de limbaj plastic, tehnici folosite, capacitatea copilului de a transmite un mesaj, dar s-a avut în vedere și intervenția adultului în lucrările copilului. Juriul a acordat 34 de premii de excelență, lucrările urmând să participe la faza județeană, 48 de premii I, 89 de premii II și restul premiul III. Participanții au fost copii de la grădinițele din Fălticeni, din cele ale comunelor arondate municipiului și de la Grădinița Specială Fălticeni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: