Toate au primit diplome de onoare și flori, 20 fiind desemnate câștigătoare ale titlului de „excelență” pentru realizările din 2013. A fost cea de-a III-a ediție a manifestării „Femei de Succes! Performanță la superlativ!”, organizată de Fundația „Șanse Egale, Valoare, Autoritate” (SEVA), condusă de Angela Zarojanu, Asociația „Edu-Max”, Federația Patronală IMM Suceava, Monitorul de Suceava, Intermedia și Shopping City Suceava. Angela Zarojanu a precizat că au fost completate circa 400 de chestionare pe site-ul Monitorului de Suceava, la cele 20 de categorii. Anul acesta au fost categorii în premieră, pentru a nu fi uitat niciun domeniu în care și femeile excelează. Toate categoriile au avut multe nominalizări, un plus de nume fiind la categoriile educație, sănătate, politică. La categoria „Implicare și responsabilitate socială” a câștigat jurnalista Adriana Dascălu Bulină, ea fiind nominalizată și la categoria „Jurnalism”. Pe parcursul anului trecut ea s-a implicat în campanii umanitare dedicate semenilor cu diferite probleme. Decanul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, prof. univ. dr. Carmen Eugenia Năstase, a câștigat premiul la categoria „Educație”, iar la „Administrație Publică” câștigătoare este Lăcrămioara Loghin, de la Consiliul Județean Suceava. La categoria „Literatură”, prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc, director de doctorat la Universitatea Suceava, a întrunit sufragiile sucevenilor, printre nominalizate numărându-se scriitoarele Doina Cernica, Angela Furtună, Izabela Vintilă. Oana Șlemco a fost aleasă drept cea mai bună la „Jurnalism”, la „Afaceri”, „Știință”, „Politică” și „Sănătate” câștigătoare fiind Ana Scheul, conf. dr. Margareta Grudnicki, deputat Sanda Maria Ardeleanu și, respectiv, dr. Maria Bucșineanu. La „Estetică” pe primul loc după numărul de voturi este Adriana David, la „Modă” – Ioana Iacob, la „Sport” – performera la atletism Cristina Casandra, la „Arte plastice” – Ana Viorica Moruz, iar la „Turism” – Lucreția Lucuțar. La categoria „Tânăra generație” a fost aleasă Alina Calistru, la „Voluntariat”, medicul oftalmolog Cristina David. La categoria „Promovarea și apărarea drepturilor femeilor” a fost desemnată câștigătoare scriitoarea și jurnalista Alice Năstase Buciuta, din București, redactor-șef al revistei „Tango”, invitata de preț a evenimentului. „Mi-e și mai dragă Suceava din acest moment, premiul acesta mă face să îmi doresc să vin de mai multe ori aici” a declarat ea. Organizatorii au acordat și premii speciale unor doamne care au activat cu dăruire în educație, în calitate de profesoare sau învățătoare: Lidia Rump, Duța Ursu, Olga Simioniuc, Eugenia Giurcă, Aurica Oanea, Lucia Condrea. Două diplome speciale au fost oferite prof. Floarea Burlacu și dr. Zoe Irimie, pentru rezultate „meritorii”. Gazdele evenimentului au fost Angela Zarojanu și Cătălina Biholar, de la televiziunea Intermedia, dar, am putea spune, dat fiind prezența lor destul de numeroasă, că au fost gazde și bărbații, cu funcții politice sau administrative, care au oferit nenumărate flori și cuvinte de felicitare. Dată fiind amploarea manifestării, vom reveni asupra ei cu o cronică.
Cea de-a III-a ediție a manifestării „Femei de Succes ! Performanță la superlativ !”
Zeci sucevence, care activează în domenii diverse, au fost nominalizate, de publicul larg, pentru a intra în competiția „Femei de Succes! Performanță la superlativ!”, o mare parte dintre ele fiind celebrate, joi seară, în Galeria de la Shopping City, în cadrul evenimentului cu același nume.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii