Succes înseamnă să treci o treaptă…

O conversație cu suceveanca Manuela Elena David este ca o gură de vin bun, înnobilat, ale cărui parfumuri spun fiecare o poveste înțeleaptă și optimistă. Chiar dacă în viață guști și din alte licori minunate, simți că trebuie să-ți reamintești din când în când gustul acela special ce ți-a lăsat urme pe suflet.
 

Manuela Elena David

Manuela Elena David

Este destul să legi o dată o punte spre spiritul Manuelei, ca să-ți dorești să revii conectat din nou cu ea pe aceeași lungime de undă. Într-o conversație cu această femeie n-ai deloc pornirea să te tânguiești și să oftezi, să tărăgănezi fraza în căutarea unui răspuns convențional și politicos. Sigur nu-i vei telefona acestei femei pentru o rețetă de chec și nici, după ce ai cunoscut-o, n-o vei saluta doar din obligație. O conversație cu profesorul și educatorul Manuela David hrănește sufletul, îți pune mintea la treabă și te încarcă pentru o vreme cu energie. Ea însăși, prin atitudine, cuvinte, felul personal de a raționa simțind totodată profund chiar versul unei poezii, te face să-ți îndrepți spinarea, să te scuturi de lene de viață și să spui hotărât și încrezător „La naiba, se poate!” Manuela David, mamă a două fete de 27 și 16 ani, este profesoară de matematică la Colegiul Național „Petru Rareș”, unde timp de 6 ani, până să devină inspector școlar, a fost și director adjunct. Este în prezent unul dintre partenerii Centrului de Dezvoltare Personală și Profesională „EduMax” din Suceava, mai face o emisiune la RadioAS numită „Inspirație în educație”, este implicată în multe proiecte sociale și pe deasupra scrie și publică. Apoi sau înainte, sau între aceste activități, face sport, plus că mai și rupe din viața ei timp pentru puținii dar foarte prețioșii ei prieteni. La rând stau de împlinit și noi vise. De exemplu, să readucă în ochii sucevenilor o carte bună, să organizeze un concert rock (poate nu chiar Pink Floyd) în intersecția de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”… Mi-am arogat cu tupeu dreptul de o mediatiza înainte de ziua de 8 Martie, fiind mândră că Manuela face parte din generația mea, bineînțeles cea mai grozavă generație, cu oamenii cei mai frumoși din câți s-au născut pe pământ. Am început viața în aceleași școli, când cartea și joaca erau buni prieteni ai adolescentului, am apucat drumuri diferite, eu probabil am îmbătrânit, dar ea sigur nu. Manuela David s-a maturizat, s-a format, a iubit, a dat greș, a învins și s-a înțelepțit, fiind astăzi un om și un profesionist care face cinste în primul rând copiilor ei, apoi locurilor în care muncește și Sucevei. – Ai știut întotdeauna ce vrei să faci în viață? – Bineînțeles că nu. Îmi vin în minte, pe când eram în clasa a V-a, plimbările cu mama, după ce ne-am mutat la Suceava din Câmpulung. Mă întreba disperată „Manuela, ție îți place mai mult vreun obiect la școală?”, iar eu îi răspundeam invariabil „Nu”, deși alții spuneau că sunt foarte bună la matematică. Drept e că eram eficientă. Îmi lua puțin timp să învăț cu rezultate foarte bune, dar asta nu însemna că aveam vreo preferință. Abia în clasa a XI-a, când am descoperit analiza matematică, mi-am dat seama că e ceea ce-mi place. Nu a fost o dragoste la prima vedere, dar era singura dragoste comparabilă cu cea pentru personajele din romanele cu care conviețuiam la vremea aceea. Știi bine, atunci erau doar două ore de program la televizor și trebuia să ne completăm viața cu lectura, singura poartă pe care putea călători imaginația noastră. – Ce ți-a venit să alegi munca în învățământ? – De când mă știu mi-a plăcut mult – și orice coleg al meu de liceu poate confirma – să explic și să vorbesc despre copii. Când eram foarte mică îmi plăcea să povestesc. Părinții erau terorizați, cred, de dorința și nevoia mea de a citi și a povesti. Ca să consum pauza de prânz de la grădiniță și să nu-mi mănânc sandvișul, eu le spuneam colegilor o poveste. În fiecare zi, de la grupa mică, până în clasa a IV-a am spus câte o poveste citită în cărțile mele preferate. Funcție de perioadă, povesteam din „1001 de nopți”, varianta lui Eusebiu Camilar, iar unul din personajele mele preferate era „Alice în lumea oglinzilor” pe care o descoperisem în timpul cât am stat închisă în casă pentru că aveam vărsat de vânt. – Este Manuela David femeia care, în perioadele triste sau nefericite, bate cu piciorul în pământ și merge mai departe? – Aceste conjuncturi la care te referi au fost cele mai bune lucruri din viața mea pentru că mi-au definit ce înseamnă succesul. Succes înseamnă să treci o treaptă, nu să obții ceva ce-și dorește altcineva. Înseamnă confruntarea cu problemele tale. Este modul în care tu singur izbândești în problema ta, mare sau mică. Și mai cred că dacă ai umor îți regăsești și optimismul. – Ai doi copii superbi, Luana de 27 de ani și Maria de 16 ani, cu care ai o relație curată, limpede, firească… Cum este să crești singură doi copii? – Deloc ușor, dar foarte interesant. Faptul că poți asta îți dă încredere și un optimism cu totul deosebit și totodată puterea de a ajuta alte femei în aceeași situație. Din aceste experiențe am înțeles că cel mai important este ca dimineața să putem zâmbi, iar seara să ne culcăm mulțumite și dacă suntem sănătoase nu există probleme de netrecut. Normal că am trecut alături de fete prin perioada conflictuală a adolescenței lor. Ai sau nu ai o comunicare bună cu copilul tău, adolescența rămâne o perioada conflictuală a copilului, nu a ta ca părinte. Tu trebuie să-l ajuți atunci, nu să intri în jocul lui. Astăzi familiile plătesc prețul vremurilor. Din păcate, adulții sunt foarte ocupați de dimineață până seara cu viața, iar adolescentul nu poate încă să înțeleagă ce viață tracasantă au părinților lui. Tot din păcate, nici adultul nu mai are în el copilăreala adolescentului și să-l înțeleagă în problemele care sunt de viață și de moarte pentru acesta. – Tu ai reușit să păstrezi copilul din tine? – Eu știu, nu știu?! Dar măcar mă străduiesc să conversez cu copilul din mine, cel care era cândva, și să mă gândesc câte lucruri aș fi putut face poate altfel… Noi, femeile, știm foarte bine cine suntem – Când îmbătrânește o femeie? – Niciodată. O femeie nu este tânără sau bătrână. Ea este exact viața ei, în toate etapele. Cum se simte așa este. Dacă se simte bătrână, va fi bătrână din tinerețe. Dacă se simte tânără, va fi tânără și la bătrânețe. Totul depinde de cum privește ea lucrurile și de puterea cu care răspunde la toate cele care i se întâmplă. Gândesc că nu este o problemă mare ceea ce mi se întâmplă, dar este foarte important cum reacționez la ceea ce mi se întâmplă. De aici vine prospețimea și tinerețea unei femei. În fond suntem în martie, totul e verde… – Ai prieteni bărbați? Nu sunt femeile un „soi” de om mai bun, mai rezistent și mai de încredere? – Am prieteni foarte buni bărbați. Dar nu putem împărți oamenii în femei și bărbați. Sunt doar oameni. Prietenii adevărați însă sunt puțini, dar numai aceia pe care îi cauți instinctiv când te bucuri. Prietenul adevărat este cel cu care împarți bucuria. Am obiceiul să sun pe cineva doar ca să-l întreb ce face. Nu cred în ideea că femeile ar fi un „soi” mai bun, cum spui. Între femei și bărbați sunt doar lucruri comparabile, fiecare cu domeniile în care performează cel mai bine. Vin cu un exemplu matematic… Când ai în față o mulțime de numere din șirul numerelor naturale, instinctiv te întrebi care e cel mai mic și care cel mai mare. Când te duci apoi în plan și desenezi un cerc simplu, vezi că fiecare punct de pe cerc este egal depărtat de centru. Toate sunt la aceeași distanță, cea mai mare, numită rază. Pot eu spune atunci care e cel mai mare punct al cercului? Cred în femei, în puterea lor teribilă de a merge mai departe, dar în același timp cred în talentele bărbaților de a susține aceste motivații. Noi femeile avem „marele” talent de a amesteca lucrurile și de a ne uita feminitatea. Dacă n-am uita de asta nu ne-am mai interesa ce părere au bărbații despre noi. Noi femeile știm foarte bine cine suntem. Dar până la urmă, ce ar fi ei fără noi și ce noi fără ei? – Vrem să arătăm bine ca să ne admire bărbații sau ca să ne invidieze alte femei? – Ar trebui să ne îmbrăcăm și să arătăm în acord cu sinele interior. Altfel pare că vrem să spunem altceva despre noi și în scurt timp adevărul se vede. De aceea uneori pe o femeie nu pică bine, oricât s-ar strădui, nici cea mai grozavă o haină de firmă. Haina trebuie să se asorteze cu felul tău de a fi, cu modul cum pășești, cum îți miști poignet-ul, gesticulezi, cu privirea, zâmbetul și parfumul tău. Bijuteriile, haina, toate laolaltă trebuie să te reprezinte pentru că ești unică, nu copia unui model de revistă. – Se spune că din garderoba unei femei nu trebuie să lipsească rochia neagră. Tu ai una roșie… – Am o rochie roșie care mi-a fost oferită de revista „Avantaje”. Dar „Avantaje” nu mi-a dat în dar doar o rochie ci și imaginea unei femei surâzătoare în rochie roșie, în spatele căreia nu te aștepți să fie „profa de mate”. Cu această imagine am apărut pe coperta revistei în decembrie 2011, în urma unei invitații lansate din ei. Am răspuns invitației și povestea mea a suscitat interesul, după care relația mea cu „Avantaje” a continuat. Promovez această publicație care prețuiește femei ca tine și ca mine. Eu prețuiesc această revistă pentru ceea ce face de mulți ani la premiile „Gala Femeia Anului”. Pe lângă femeile de top care sunt premiate acolo, sunt aduse în atenție femei obișnuite care au curajul să-și spună poveștile neobișnuite. Povestea de anul acesta a fost „Exodul mamelor” de Liliana Nechita, o doamnă ca o biblioteca vie, pe care intenționez să o invit la Suceava. – Din toate activitățile care-ți umplu viața, unde te simți cel mai confortabil, unde te odihnești? – În toate locurile unde ajut și muncesc mă simt bine. Nu mai fac ce trebuie, ci am marele privilegiu să fac acum ce vreau și îmi este drag tot ce fac. Îmi place să predau, îmi plac activitățile de la EduMax, îmi place să fac emisiunea la radio, îmi place implicarea în proiectele la care particip. Dar când vreau să mă odihnesc, scriu. Scriu puțin și foarte pe scurt. Mi-am format un stil matematic în care spun ceea ce îmi doresc, dar nu pentru că nu am timpul necesar să scriu, ci pentru că probabil toate experiențele și întâmplările din viața mea nu s-au decantat foarte bine ca să le pot acorda o atenție exclusivă și mai pe larg. Dar ce am publicat a plăcut. Drumul ți-l alegi singur, dar depinde cu ce mergi pe el – Ce faceți voi la EduMax? – Împreună cu două colege, Dana Postolache și Laura Salciuc, profesoare de engleză, am creat acum patru ani acest centru. Facem aici foarte multe lucruri, care nu le putem face în sistemul de stat. Fiecare cu experiența ei din învățământ și cea căpătată în timpul studiilor și plecărilor în străinătate, aici facem să se întâmple lucruri interesante pentru adolescenți. Pornim de la activități de comunicare și arta de a fi spectator la un teatru de valoare, dar facem și mate, și engleză, însă altfel decât în sistemul de stat. Ceea ce acolo sună într-un fel, la noi sună altfel. Facem mult voluntariat, doar am depășit etapa de a ne strânge să ajutăm un copil cu probleme. Acum ne strângem ca să mergem împreună la o lansare de carte, de exemplu, sau să învățăm să fim spectatori la un teatru de calitate. Ne interesează să-i ajutăm pe copii în consilierea pentru studii, să-și găsească drumul potrivit. Facem sesiuni de „public speaking” ca ei să aibă mai multă încredere în sine. Vara facem cursuri de comunicare în limba engleză și germană, iar EduMax este acum Centru de platină Cambridge, ceea ce nu este puțin lucru. – Avem nevoie de modele în viață? – Primim influențe din toate părțile: familie, anturaj, media, dar sigur în mod pozitiv vom fi influențați de o idee. Ne pot influența un model și un exemplu de tenacitate în a descoperi ceva. De ce n-am putea, asemeni lui Arhimede, să strigăm și noi „Evrica”? Fiecare din noi ar fi bine să avem acel declic în care să spunem „Wow, asta este ceea ce îmi place!”. Nu vreau să vorbesc de un model ca persoană, dar sigur, dacă pui mâna pe o carte, un personaj îți va atrage atenția. Dacă studiezi o materie, un concept s-ar putea să fie important pentru tine, nu numai pentru omul de știință care a pus-o pe hârtie, dar și din perspectiva omului din spatele savantului, a istoriei timpului său. Nu este neapărat nevoie în viață de modele, ci de căi. Revin din nou la matematică. Poate părea la școală greu sau ușor să rezolvi o ecuație. Vine matematica și spune „Stai, nu te repezi, ecuațiile sunt de mai multe feluri, gândește-te! OK, astea pe care le rezolvi acum sunt ecuații polinomiale, dar știi tu că rezolvarea lor a început încă din Grecia antică și peste 1000 de ani oamenii nu au putut încă să spună că X2 = √5 pentru că nu au simțit asta? Au simțit asta matematicienii italieni din vremea Renașterii, când toate științele și arta din lume au înflorit, și au rezolvat-o. Matematicieni mari au avut aceleași probleme ca și tine și în timp le-au rezolvat. Nu trebuie să inventezi tu totul. Preia modelul și asta îți va da o relație confortabilă cu matematica. Pe scurt, drumul ți-l alegi singur, dar depinde cu ce mergi pe el. Mergi la Paris cu TGV-ul (tren de mare viteză – n.n.), dar ajungi prea repede și nu știi ce să faci acolo pentru că n-ai avut timp pe drum să te gândești la nimic. În viață e bine să te mai și oprești, să te uiți în stânga, în dreapta, s-o mai iei și la pas. A consemnat DANIELA BEALE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: