Anastase Iorgu, directorul de dezvoltare al firmei, a precizat că scopul întâlnirii este acela de a da un sfat pentru alegerea corectă a substanțelor, a tehnologiei de aplicare care să-i ajute pe pomicultori să obțină producții mari și de calitate. Cei trei specialiști ai firmei, Anastase Iorgu, Costel Miron și Mihaela Agavriloaei, au purtat discuții cu fermierii și specialiștii în agricultură despre insecticide, fungicide, erbicide, tratamente pentru semințe, fertilizanți și chiar semințe. Ținând cont de prezența numeroasă a pomicultorilor, cea mai mare parte a întâlnirii a fost dedicată mărului, acesta fiind „regele pomiculturii care l-a scos pe om din rai”. „Anul 2014 se anunță a fi unul bun pentru pomicultură, umiditatea este suficientă, înghețul nu a prins livezile în vegetație. Pentru că nu a fost o iarnă severă, toamna s-a prelungit până în ianuarie, temperaturile scăzute au venit treptat, dând posibilitatea dăunătorilor să se adapteze și să reziste. În alte ierni temperaturile scăzute veneau brusc, iar gerurile mari, care iarna aceasta au lipsit, eliminau o parte din dăunători. Este posibil să avem o invazie de dăunători sau să avem dăunători mai rezistenți. De aceea trebuie să respectăm schemele de tratamente și perioadele în care trebuie aplicate” a precizat Anastase Iorgu. Din discuțiile purtate, am aflat că primul tratament din noul ciclu de producție este pe bază de cupru activ și pe bază de ulei și trebuia aplicat în toamnă, după căderea frunzelor, sau la început de iarnă. Înainte de înmugurire se fac tratamentele prevegetative cu substanțe cu spectru larg de combatere a dăunătorilor și cu uleiuri. Pentru cei care nu au aplicat toamna tratamentul pe bază de cupru, acesta se poate face înainte de înmugurire, dar cu o zeamă bordeleză ușoară, pentru că planta deja devine activă și va absorbi mai multă substanță. Inginerii firmei au prezentat și un produs care poate fi aplicat în această perioadă pentru cei care nu au efectuat tratamentul de iarnă, precizând că stropirile pot fi făcute la temperaturi începând cu plus 6 grade Celsius în momentul aplicării și pe un foliaj umed. „Tratamentul de iarnă este foarte scump, numai substanțele ajung la 900 lei/ha. Am făcut tratament ca la carte și am scăpat de acarieni toată vara” a precizat ing. Mircea Costișevschi, președintele Asociației Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni. Pomicultorii prezenți în sală au pus întrebări și au primit răspunsuri particularizate privind amestecurile de substanțe folosite pentru combaterea diverșilor dăunători. Specialiștii au spus că unele substanțe conțin compuși în diverse concentrații care, în combinații cu alte substanțe din alte produse, „nu se pupă”, iar tratamentul aplicat poate să nu aibă efect. Dar sunt și produse care pot fi combinate și pot duce la îmbunătățirea calității tratamentului. „Pe lângă cercetarea proprie, să vedem dacă nu se înfundă pompa, dacă se omogenizează bine și nu se separă, trebuie să fim atenți dacă combinațiile de produse diferite sunt în conformitate cu schema de tratament. Cel mai bine este să întrebați specialiștii sau reprezentanții noștri de vânzări și, chiar dacă ei nu au un răspuns pe loc, în cel mai scurt timp vă vor da un răspuns” a precizat Anastase Iorgu. Pomicultorii au fost învățați și cum să-și facă reclamă, au primit informații despre ofertele de creditare și despre modul de colectare și procesare a ambalajelor produselor fitosanitare, astfel încât acestea să iasă din categoria ambalaje poluante.
Fălticeni
Conducerile Direcției Agricole Suceava, Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, specialiști de la Stațiunea de Cercetare Pomicolă Fălticeni și peste 50 de pomicultori din întreg județul s-au întâlnit joi, 6 martie, la Fălticeni, cu specialiștii de la firma Sumi Agro România, în cadrul lansării campaniei de primăvară și a noilor produse de protecție a plantelor aflate în portofoliul unei companii japoneze.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii