La Rennes, Franța

„Ion Irimescu, sculptor al unui secol”

La Casa Internațională din Rennes, în seara de 28 februarie, a avut loc un eveniment aniversar dedicat lui Ion Irimescu, organizat de Societatea Franceză a Prietenilor lui Ion Irimescu.
 

În pofida ploii torențiale, amatorii curajoși au ținut să fie prezenți, unii făcând drumul din orașele învecinate, ne a informat dr. Camelia Botez. Aflăm că seara a debutat cu o conferință susținută de Camelia Botez intitulată „Ion Irimescu, sculptor al unui secol” și propunând o introducere în universul operei și vieții sculptorului român. Tenorul Florin Ormenișan, venit de la București pentru a susține un recital în onoarea lui Ion Irimescu, a fermecat publicul cu vocea sa, cât și prin repertoriul ales (din care a făcut parte și o doină și arii din operetele Ana Lugojana de Filaret Barbu și Lysistrata de Gherase Dendrino). Pianistul francez Nicolas Meyer a încântat sala cu un moment de improvizație pe teme românești, printre care Ciocârlia și Rapsodia Română. „Publicul francez a arătat mult interes pentru viața și opera lui Ion Irimescu, mulți dintre spectatori întrebând când îi vor putea admira sculpturile în cadrul unei expoziții” ne-a mai scris dr. Camelia Botez.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI