Flori și sfaturi pentru o primăvară liniștită

 

În perioada 1 – 3 martie a.c., polițiștii de la Transporturi au organizat și acțiuni de sensibilizare și promovare a parteneriatului dintre instituție și cetățeni, oferind flori călătorilor care s-au aflat în stația C.F. Suceava Burdujeni și persoanelor care au călătorit cu trenul, urându-le, totodată, „O primăvară liniștită și în siguranță”, dar adresându-le și câteva recomandări preventive. Le redăm mai jos. Ce ar trebui să știe cei care călătoresc cu trenul > nu lăsați bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp; > în tren, nu părăsiți compartimentul, mai ales dacă sunteți singuri; > nu încredințați niciodată copiilor sarcina sa vă supravegheze bagajele; > nu încredințați bunurile personale și bagajele persoanelor necunoscute; > la urcarea și coborârea din tren, supravegheați-vă atent bagajele și buzunarele; > nu vă urcați în tren cu toate bagajele odată, putând astfel să vă autocontrolați mai ușor; > evitați să adormiți în tren sau în sălile de așteptare; > nu consumați băuturi, cafea sau alimente, oferite de persoane necunoscute, întrucât acestea pot conține substanțe care pot cauza somnolență ori starea de inconștiență; > nu acceptați anturajul vagabonzilor, copiilor străzii, pentru a nu deveni victima unei agresiuni ori tâlhării; > nu achiziționați produse alimentare sau alte bunuri de la vânzătorii ambulanți; > la plata legitimațiilor de călătorie, nu expuneți la vedere întreaga sumă de bani pe care o dețineți asupra dumneavoastră; > păstrați portofelul, banii, documentele în buzunarele interioare ale îmbrăcămintei, cât mai aproape de corp, și asigurați-vă buzunarele respective cu nasturi sau cu fermoar; > priviți întotdeauna in jurul dumneavoastră când scoateți banii, încercați să nu vă expuneți bunurile de valoare pe care le aveți și să observați reacția persoanelor din jurul dumneavoastră când manipulați valori; > daca vă simțiți incomodat de o persoană din apropierea dumneavoastră, în special de cea din spate, priviți-o insistent, fiind atenți la buzunare și bagaje; aceasta va înțelege că sunteți vigilent și va renunța; > dacă pe timpul călătoriei luați cunoștință despre săvârșirea vreunei infracțiuni, sesizați de îndată organele de poliție transporturi din stațiile de cale ferată și de pe trenurile de călători aflate în misiune sau prin apelul de urgență 112; > când se impune, cereți să vi se prezinte și verificați cu atenție legitimațiile persoanelor care își declină calități oficiale, rețineți numele acestora și instituția din care fac parte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: