Tronsonul de gaze Câmpulung – Dorna se va finaliza în acest an

> Președintele CJ se întâlnește marți, la Pojorâta, cu reprezentanții Transgaz
 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat, ieri, că Transgaz va finaliza, în acest an, lucrările la conducta magistrală Frasin – Vatra Dornei, pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, de 33 km. Șeful administrației județene a spus, într-o conferință de presă, că va avea, marți, la Pojorâta, o întâlnire cu reprezentanții Transgaz, pentru a găsi soluții pentru subtraversarea a două drumuri, modernizate cu fonduri europene și care nu pot fi afectate de această lucrare. El a spus că a fost găsită și o soluție pentru trecerea magistralei prin domeniul silvic după ce, din anul 2005, proiectul a fost blocat pentru că nu exista acordul pentru traversarea fondului forestier. „Transgaz are sursa de finanțare pentru finalizarea în acest an a conductei până la Vatra Dornei” a spus Nechifor, care a menționat că nu știe suma exactă necesară pentru investiție. Președintele CJ Suceava și-a exprimat încrederea că în iarna viitoare va putea fi pusă în funcțiune centrala de cogenerare pe bază de gaz natural construită în Vatra Dornei, care este în conservare, întrucât municipiul nu este încă racordat la rețeaua de gaz natural. Gradul de racordare la sistemul centralizat în Vatra Dornei este de 75%, căldura fiind livrată în prezent de la o centrală ce folosește drept combustibil rumegușul. Dar este necesară și a doua centrală, care să funcționeze cu gaz natural. Transgaz a reluat, anul trecut, investiția la conducta magistrală Frasin – Vatra Dornei, pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, de 33 km, din care s-a executat o porțiune de 9,2 km.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: