Scopul PDL: susținerea proiectelor, pentru o bună administrație

> PDL a devenit principala forță politică în județul și în municipiul Suceava, apreciază deputatul Ioan Bălan
 

PDL nu-și propune să revendice posturi de vicepreședinte în Consiliul Județean Suceava sau de viceprimar în localități, după ruperea USL, pentru că nu acesta este scopul unei bune administrații, a declarat, ieri, președintele Organizației Municipale PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan. „Cei doi au rupt USL pentru că se băteau pe ciolan, or scopul PDL nu este să obțină acum o funcție de vicepreședinte de CJ sau de viceprimar în vreo localitate. Scopul nostru este să ne susținem proiectele pentru o bună administrație” a subliniat Ioan Bălan, care este și vicepreședinte la nivel central al PDL. El a precizat însă că PDL ar putea lua o altă decizie, în funcție de evoluția PSD și PNL în administrația locală. „Dacă vom constata că ruptura dintre PSD și PNL va afecta bunul mers din administrația locală, vom interveni pentru a asigura o guvernare locală coerentă” a spus Bălan. El a mai adăugat că, după ruperea USL, PDL a devenit principala forță politică în Consiliul Județean și în Consiliul Municipal Suceava. „PDL a fost principalul partid în CJ și în Consiliul Municipal, dar PSD și PNL aveau cumulat mai multe voturi decât noi. Acum suntem principala forță politică din Suceava și de aceea trebuie să ne comportăm ca atare, cu responsabilitate” a mai declarat liderul democrat-liberal sucevean. În Consiliul Județean Suceava, PDL are 15 mandate de consilier județean, PSD zece mandate, PNL opt mandate, PPDD trei și PC un mandat, în timp ce în Consiliul Local Suceava, PDL are zece mandate de consilier local, PSD și PNL câte șase mandate, iar PPDD un mandat de consilier local.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei:

Niciun articol găsit.