Povestea vinului… de Vlad Mureșan

Orice vin are o poveste. Dacă este destul de veche, însăși vița-de-vie aduce oamenilor pagini de istorie, iar bobul de strugure, microcip pasional învelit în arome tainice, aduce plăceri și informații deopotrivă. Toate se întâmplă însă numai celui care vrea să afle, să înțeleagă, să se bucure, dar mai ales să aibă curajul de a încerca să simtă înțelepciunea și patima licorilor albe, sângerii sau roze.
 

Povestea adevărată a vinului se deapănă profanilor doar de povestitori cu carte și talent. Demult, li se spunea acestora paharnici sau chelari, francezii instituind în lume acești profesioniști sub numele de somelieri, oameni prețioși în orice loc unde se face și se servește un vin nou, vechi, dar corect. Cu ajutorul lor, noi, degustătorii, putem învăța o mulțime de lucruri despre vin și mâncare, despre vin și apă, despre vin și trabucuri, despre vin și viață. Lecțiile lor ne pot dezbăra definitiv de apucăturile bețivului, ale băutorului de neam prost. Prin ele putem renunța a mai arunca grăbiți pe gât licoarea minunată învățând s-o respectăm, lăsând-o să se deschidă spre noi pentru a fi savurată pe rând cu ochii, cu limba și apoi cu sufletul. Somelierii ne ajută să învățăm ce și cum să bem ca să ne bucurăm de minunile pământului și mai ales cum să potrivim cu noi înșine, fericiți sau întristați, întâmplările ascunse în aromele firave sau viguroase ale licorilor lui Bachus. De la Drăgășani spre la Dealu Mare, puțin prin Banat, apoi prin Dobrogea, o scurtă călătorie a unei degustări „Dacă un vin nu ni se potrivește, nu înseamnă că nu ne place. Dacă nu ne place, asta nu înseamnă că nu este bun. Dacă nu ni se potrivește poate însemna că nu avem dispoziția necesară pentru el. Un vin pe care l-am băut cu plăcere acum o săptămână, dacă-l bem astăzi, ar putea să nu ne mai placă. Când e vorba despre vin toate acestea se leagă”, pledează „paharnicul” Vlad Mureșan, la aproape fiecare lecție de degustare a vinului, în ideea ca cei care-l ascultă să priceapă că vinul și sufletul omului rămân să existe în eternă legătură. La numai 28 de ani, clujeanul este unul dintre cei mai valoroși somelieri din România, o categorie rară de profesioniști. Muncește pentru această recunoaștere, de pe vremea când abia trecuse la majorat. An după an, numele de Vlad Mureșan se pronunță tot mai des și cu tot mai mult respect nu numai în Ardeal, ci peste tot în România. Și nu numai datorită concursurilor profesionale la care a participat și pe care, în parte, le-a câștigat. Dar cu siguranță pentru că, autodidact, a învățat, a căutat, a furat din tainele someleriei, iar atunci când nu a trebuit să semneze pe statul de plată al unui mare patron de restaurant din România, a umblat prin lume și a transformat în adevărate pelerinaje drumurile la cele mai mari târguri de vinuri din Europa, cele de la Dusseldorf, Verona și Bordeaux. În prezent, Vlad Mureșan muncește pentru el, predă cursuri de somelier, face dulciuri în laboratorul propriu și propovăduiește cultura vinului în orice colț de Românie unde este solicitat. Și slavă Domnului, este… De două ori pe lună, în calitate de colaborator al magazinului de vinuri „D Store” din centrul Sucevei, Vlad spune, celor care vor să-l asculte, povestea a 2, 3 vinuri românești. La Suceava, dar și în multe alte orașe ale țării, Vlad Mureșan predă arta degustării vinului, pledând pentru vinurile românești. Le cunoaște, le recunoaște, crede în ele din tot sufletul și le prezintă ca și cum ar face lumii cunoștință cu propriile neamuri. Sigur, nici vinurile lumii nu mai au secrete pentru el. Am fost de față când somelierul a sugerat, fără să oblige însă la alegerea unui anume produs, unei doamne drăguțe cu încălțăminte scumpă să cumpere un vin. Nu mai rețin ce a cumpărat până la urmă acea doamnă, vin italian sau franțuzesc, dar știu că, după vreo 3-4 minute de elocință marca Vlad Mureșan, persoana în cauză a plecat, mult mai puțin bățoasă de cum intrase în magazin, cu un vin bun, dar și cu cel mai galeș surâs pe față. „Băiatul acesta ar fi în stare să-l treacă pe vinuri și pe cel mai drăcos băutor de pălincă” mi-am spus în gând. Cu câte un vin și povestea lui, somelierul pornește, de exemplu, de pe dealurile cu soare ale Drăgășanilor, trece apoi pe la Dealul Mare, face un ocol prin Banat și încheie călătoria în arșița Dobrogei. Fetească Albă pentru o bucată de drum, Sauvignon Blanc cu parfum de iarbă verde încă o bucată, apoi câteva momente de reculegere cu gust de prună uscată în gură dintr-o Fetească Neagră și la urmă puțin „rai” de parfumuri dintr-un Cabernet Sauvignon. Dar poate fi și un Shiraz, negru ca un miez de noapte de iunie. Vlad poate vorbi și despre dopuri, despre rostul someleriei pe lume, despre boieri, baroni și conți strămoși ai actualilor cultivatori de vie, de vii noi și foarte noi, amintindu-ne să învârtim din când în când vinul din cupă ca să se deschidă și să scoată din el gustul de soare, de fructe, de dragoste sau ură. Pentru cine vrea să afle, el explică și ce-i cu „talanga” sau „scrumiera” pe care o poartă la gât. Obiectul în cauză este semnul reprezentativ al somelierilor de peste tot, nimic altceva decât un „test du vin”, un recipient mic și larg la gură, din argint, care nu lipsea vechilor paharnici în pivnițele regilor. Aceștia degustau vinul înaintea seniorilor ca să nu fie otrăvit. Dacă era, argintul se înnegrea, paharnicul… nu se știe dacă mai trăia, dar regele era salvat! Uneori, ardeleanul cu papion sugerează delicat publicului că paharul se ține de picior și nu de pântec și că nu-i nicio rușine să-ți bagi nasul tare în pahar ca să simți cât de multe arome poate capta mintea și olfactivul tău. Dar și că vinul se „mestecă”, nu se toarnă direct în gât. Și mai ales că vinul se bea cu apa lângă el și nu în el. Șprițul este un sacrilegiu. „Drumul de la turnatul în pahare la momentul în care te poți numi somelier adevărat este lung” În anul 2007, tânărul înalt, cu părul deja albit, era, după cum singur a mărturisit, doar „un bun ospătar”. Un producător de vinuri a ales să-l ducă în crama lui și să-i dezvăluie, în 7 zile, câteva noțiuni de somelierie. Tânărul ospătar s-a interesat apoi și a văzut cât de importantă este această profesie în multe țări din lume și a înțeles pe ce drum va apuca în următorii ani. „Am înțeles atunci că nu vreau să duc farfurii toată viața sau să umplu pahare, ci că doresc mult mai mult. Teoretic, nu e greu să devii somelier, diploma o poți lua ușor după absolvirea unor cursuri. Și eu predau, acum, astfel de cursuri la Cluj. Nu mă consider încă un somelier în adevăratul sens al cuvântului. Drumul de la turnatul în pahare la momentul când te poți numi somelier adevărat este lung. Citești și studiezi într-una. Poate că un pic trebuie să te și naști cu niște abilități. Dar până la urmă gustul, mirosul, recunoașterea aromelor tu ți le dezvolți. Unele le cunoști, le știi, pe altele le înveți. Apoi trebuie să știi să le identifici, să poți face, mirosind, diferența între lămâie, portocală și grapefruit, între portocala normală și cea roșie, între soc și tei, între zarzăre și caisă, între caisă și piersică etc. Multe dintre arome îmi erau cunoscute. Toate vacanțele, toate weekendurile le-am trăit la țară, la bunici. Am trecut acolo prin toate anotimpurile și multe arome mi le aduc aminte din copilărie; cele de fructe, fân uscat, iarbă, mentă, tei, soc, salcâm… Bineînțeles, nu poate fi vorba de șofran, pentru că n-am trăit cu șofran sau cu trufe. Astea le-am învățat în restaurante” a spus Vlad Mureșan. Am aflat de la somelierul clujean că fără cultură generală nu prea exiști în această profesie. Practic, somelierii sunt niște enciclopedii. Chiar dacă învață vinurile și istoria lor, a locurilor de unde provin, un somelier trebuie să știe, în ideea unei corecte și plăcute asocieri, și despre aromele tutunului din trabucuri și despre diferitele gusturi ale apei, dar și multă gastronomie, măcar cât știe un bucătar. Vlad Mureșan nu moare de foame dacă nu ia masa la restaurant, pentru că își gătește singur, iar participarea în primul sezon a concursului tv „MasterChef” l-a consacrat în România și ca bucătar pasionat. Feblețea lui rămân însă dulciurile, la care se pricepe cel mai mult și pe care adoră să le facă. De la el am aflat că și ciocolata cu cutare sau cutare vin și că multe dintre asocierile interzise ale unor vinuri cu desertul sunt doar preconcepții. „Mi s-a spus de multe ori până acum că sunt un «alcoolist cu acte»” Profesia de somelier a apărut în nomenclatorul meseriilor din România abia în 2007. Dascălii lui Vlad Moroșan au fost cei care au întreprins demersurile în acest sens, chiar dacă primii somelieri atestați apăruseră deja cu 4 ani mai devreme. „Din păcate, în țara noastră nu a existat și în prezent abia se ițește ceea ce s-ar numi o «cultură a vinului». Nu există în România o tradiție a vinului, nu mai există restaurante cu tradiție, care să fi cultivat gustul românului pentru vin, de aceea somelierii fac, fiecare în felul său, o muncă de pionierat pe zonele pe care lucrează. Cultura de restaurant ar trebui să plece de la patroni. Dar la noi cine sunt patronii? Oameni cu mai multă sau mai puțină carte care au muncit afară și au făcut bani în construcții, în agricultură sau cine știe cum. Au dispărut șefii de restaurante pricepuți la vinuri, ca dinainte de anul 1989, care prețuiau omul și le păsa de ceea ce turnau în pahare. Astfel, noi somelierii am luat asupra noastră mai multe treburi. Ne îngrijim de producția de vin, de asocierile potrivite, spunem povestea vinului, dar suntem și un pic ospătari și un pic de manageri, pentru că noi considerăm că avem ceva mai multe cunoștințe despre un restaurant. Am început, încet-încet, din 2010 încoace, să ne vedem și în România, oamenii încep să știe cu ce ne ocupăm, chiar dacă mie personal mi s-a spus de multe ori până acum că sunt un fel de «alcoolist cu acte». Multă lume știe că noi suntem ăia cu vinurile, dar încă nu văd munca pe care o facem noi și mai ales unde vrem de fapt să ajungem; să aducem românilor cultura vinului” a mărturisit Vlad Moroșan. Clujeanul spune că românii sunt pe drumul cel bun în privința culturii vinului, chiar dacă mai este cale lungă până… departe. A mai spus și că România a început să producă vinuri bune, dar numai dacă producătorii vor fi și perseverenți această situație fericită va dura. „Port tricolorul zi de zi la mână, dar, îmi pare rău s-o spun, perseverența este ceva ce ne lipsește nouă ca națiune. O spun totuși, pentru că trebuie să ne asumăm întotdeauna ceea ce suntem. Sunt convins însă că, dacă e să avem răbdare, să perseverăm în ceea ce facem acum bine, vom avea succes. Din păcate, vinul românesc este scump. De exemplu, francezii din regiunea Bordeaux își permit să practice prețuri mari pentru că vând vinuri de tradiție, cultivate în lungi generații. Ei vând nu numai un vin bun, ci și un brand. Producătorii români ce fac?! Investesc 6 milioane de euro într-o vie și etalează prețuri aproape de cele ale francezilor pentru că vor să-și amortizeze investiția încă din primul sau al doilea an de producție. De ce fac asta? Banii investiți în vin se recuperează în generații, nu în câțiva ani” povestește cu puțină supărare tânărul somelier. Este ceva ce-l face special pe „paharnicul” Vlad. Poate pentru că el coboară, firesc, de la „tribună” și toarnă în paharele degustătorilor precum ar turna unor prieteni vechi. Se uită în ochii lor și surâde călduros oricui. Știe poate că, după povestea vinului spusă de el, omul se va opri la raftul unui magazin de vinuri dorind să dea și dorind să primească ceva mai multe de la licoarea pe care a cumpărat-o. Foto: EMA MOTRESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: