Protopopiatul Rădăuți

Despre Post

Despre post s-a scris mult și s-a vorbit și mai mult, însă cred că nu vom putea niciodată să deslușim așa precum se cuvine acest mare dar. Este un dar pe care Dumnezeu și noi oamenii ni-l facem reciproc, având unicul scop de a fi împreună.
 

Postirea este primul îndemn făcut omului, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: „Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit (Fac. 2, 16–17)”, ceea ce dă postului – după cuvântul Marelui Vasile – o vechime egală cu lumea. Prin cuvântul „post” noi înțelegem înfrânarea de la mâncare și băutură, însă cuvântul determinant aici nu ar trebui să fie mâncarea sau băutura, ci înfrânarea. Asta înseamnă că postul este o faptă de virtute, având ca lucrare înfrânarea tuturor poftelor trupului și întărirea voinței, fiind în concluzie o formă de pocăință, deci un mijloc de mântuire. Ca mijloc de mântuire, postul are ca scop întoarcerea la Dumnezeu, apropierea de El, căci el are calitatea de a-i face creștinului rugăciunea mai cu ușurință, împăcându-l astfel cu Dumnezeu și câștigând harul Lui prin omorârea poftelor trupești. Dincolo de a fi o metodă de înfrânare, de abstinență, postul este mai întâi de toate un act de cult, căci este în sine un act de închinare, de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunțare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea și din recunoștința pe care le manifestăm față de Dumnezeu. Dar, în același timp, este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și al sârguinței noastre spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană. Pentru a putea înțelege mai bine postul, avem nevoie mai întâi să-i redăm calitatea sa principală, aceea de mijloc prin care putem ajunge la mântuire, iar nu de scop în sine. Din cauza acestei neînțelegeri, pe de o parte avem tendința să subestimăm sau să supraevaluăm postul, ceea ce duce inevitabil la extreme, iar pe de cealaltă parte „reușim” să facem cu totul inutil acest post, lipsindu-ne de foloasele (adevărate) ale acestuia. Rostul postului este folosul unitar al trupului și al sufletului, pentru că întărește trupul și curăță sufletul, păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului. Omul este alcătuit deopotrivă din trup și suflet, iar lipsa de grijă față de unul sau celălalt sunt în fapt un păcat împotriva lui Dumnezeu, un păcat împotriva Vieții pe care El ne-a dat-o și față de care avem datoria cea mai mare. Deci postim de mâncare ca să înfrânăm trupul pentru a-l ușura, altminteri, îngreunându-se, trage și sufletul în jos. De asemenea, ne înfrânăm de la toate pornirile și gândurile rele în același scop. Nu trebuie însă să uităm că grija față de trup este la fel de importantă, iar sănătatea acestuia trebuie păstrată în aceeași măsură. De aceea Avva Pimen spunea că postul este omorâtor de patimi, iar nu de trupuri. Este adevărat, și nu mai puțin important, că păzirea postului în toate aspectele sale întărește nu numai sufletul ci și trupul – căci nimic nu slăbănogește trupul mai mult ca patimile – dar uneori, mai ales pentru cei bolnavi, postul poate vătăma, în măsura în care devine exagerat. În acest scop, Sfinții Părinți au rânduit pentru cei bolnavi unele pogorăminte, ușurând postul pentru aceștia. Să nu uităm însă că postul în care urmează să intrăm este cel mai aspru, căci precede cea mai mare dintre sărbători, Învierea Domnului, de aceea și pregătirea noastră trebuie să fie pe măsură. Pentru aceasta, în acest Post al Paștelui toți creștinii sunt datori să se nevoiască după putere și nu să alerge la dezlegări de tot felul. În acest sens, Părinții au stabilit prin Sfintele Canoane interzicerea consumului de carne în acest Post chiar și în cazul celor bolnavi (singura excepție o constituie femeile lăuze). Dacă postul este greu sau ușor ține în totalitate de noi, de felul în care facem din acesta darul nostru pentru Dumnezeu, dar constituit din jertfa noastră, care nu contează dacă este mai mică sau mai mare decât a celorlalți, atâta vreme cât este făcută din toată inima. Iar Dumnezeu nu va întârzia să acopere și să întărească prin Harul Său pe cel a cărui inimă este adusă ca jertfă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: