Analiză

75% dintre votanți ar opta pentru PSD, 25% – pentru PNL; 3 din 4 useliști preferă PSD

Voturile USL vor fi preluate de PSD, astfel că 75% dintre alegătorii USL ar opta pentru PSD, iar doar 25% ar opta pentru PNL, prin urmare 3 din 4 useliști preferă PSD, susține analistul politic Dan Sultănescu într-o postare pe Infopolitic intitulată „Cine preia voturile USL”.
 

„Răspunsul este dat de un grafic pe care îl prezint (…) și care arată modul în care s-ar comporta publicul care are încredere, în același timp, și în liderii PSD, dar și în liderii PNL (nu ne referim la publicul exclusiv al PSD sau PNL, adică aceia care au încredere doar în Ponta sau doar în Antonescu, de exemplu; ne referim la publicul comun, la cei care au încredere atât în Ponta și Oprescu, de pildă, dar și în Antonescu și Iohannis; este un public care a susținut proiectul USL cu o deschidere importantă pentru ambele partide). Acest public are o pondere importantă în populație, reprezentând minim 15% dintre români (pentru a înțelege proporțiile, USL a fost votat în alegeri de cca 30% dintre români; așadar, cca jumătate din electoratul USL are încredere atât în liderii social-democrați, cât și în cei liberali; cealaltă jumătate este alcătuită din publicul nucleelor dure de susținători ai PSD și, respectiv, PNL). Graficul (…) se bazează pe date din cele mai recente sondaje CSCI și nu reflectă doar o imagine de moment, ci o dinamică pe mai multe luni”, explică Sultănescu. El arată că votul grupului useliștilor, conform mai multor sondaje, s-ar duce preponderent în tabăra PSD (aproape 40%), deși un procent important (30-40%) sunt nehotărâți. „Doar puțin peste 10% ar fi preluate de PNL. O parte din nehotărâți a trecut, în ultimele luni, în tabăra PSD. Intenția de vot a acestui grup pentru PSD este în creștere din noiembrie. Acest lucru arată că publicul USL îi percepe pe Crin Antonescu și PNL drept vinovați pentru ruperea USL și fie se refugiază spre PSD, fie abandonează cu totul politica. În prezent, dacă ignorăm nehotărâții, votul USL s-ar împărți 75% la PSD și 25% la PNL, adică ar fi un raport de 3:1, care este mai mare decât raportul de 2,5:1 din total votanți (cel indicat de obicei în sondajele de opinie). Cu alte cuvinte, publicul comun USL, pe măsură ce se decide dacă mai rămâne interesat de politică și vrea să voteze, crește distanța dintre PSD și PNL, în favoarea social-democraților”, adaugă analistul politic. El spune că evoluțiile viitoare vor confirma sau nu calculele sale și atrage atenția că pentru liberali ele sunt „îngrijorătoare”. „Ele sunt îngrijorătoare pentru liberali (le-o fi arătat cineva, vreodată, aceste cifre?), care s-ar putea să constate că, separat de USL, ar obține mult, mult mai puțin decât ar fi obținut în cadrul USL. Primul examen va fi la alegerile europene, unde PNL condus de Crin Antonescu trebuie să demonstreze dacă a reușit să depășească scorul din 2009 sau nu. Pentru împrospătarea memoriei, aduc aminte că PNL-ul a obținut 15% atunci, adică aproape scorul PNL din prezent, conform majorității institutelor de sondare a opiniei publice. Altfel spus – PNL singur riscă să revină la scorul pe care l-a obținut ultima dată singur, în 2009, ceea ce ar fi, în opinia mea, un eșec”, conchide analistul politic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: