Puncte... de vedere

Dureri mari în bucurii mici

Când am pășit după ușa de sticlă o clipă am avut sentimentul că ar trebui să mă dau înapoi, ca și cum mi s-ar fi transmis sfiala bărbatului din spatele meu, vizibil năucit de propria-i problemă. Îl simțeam ezitând, socotind ori căutând cuvintele potrivite.
 

În încăpere era plăcut iar fata de la ghișeu își cunoștea meseria. În afară de asta arăta ca scoasă din cutie (nu doar chipeșă dar și aranjată) și se vedea că făcuse exerciții îndelungi de răbdare. Cineva aflase că tocmai s-a scumpit abonamentul la cablu și îi transmitea cu vocea graseiată mesaje de „prietenie și solidaritate” ministrului Ponta. Spre amuzamentul cumva pe muchie de cuțit al celor de față. Adică râdeam noi dar râdeam strâmb, cum zice românul. Bărbatul cu cușma brumărie, înalt și slab, cu fața poleită cu praful din clepsidră, devenise parcă prea înfrigurat pentru iarna care stătea să se ducă. Brazdele timpului se adânciseră cumva nefiresc pe fața care se încăpățâna să aibă un aer tineresc. „Nu mai vreau cablu!” i-a spus aproape dintr-o răsuflare tinerei, obișnuită de altfel cu fel de fel oameni. „Dar nu vă supărați, de ce nu mai vreți? Ce s-a întâmplat?” a întrebat frumoasa cu cămașă albastră. „Păi nu mai am bani!”, a continuat omul. „Și nu vă mai uitați la televizor?”, a venit întrebarea. „Iaca nu mă mai uit!”, a răspuns bărbatul cu năduf. Nu am stat să văd ce finalitate a avut drumul omului la firma de cablu, dar mi-a trecut prin minte că nu ar fi rău dacă li s-ar interzice politicienilor să apară la televizor. Dacă am ajuns atât de săraci (într-o lume atât de modernă), de ce să rupem de la gură pentru a vedea politicienii mereu în scandal? Nu-i vorbă, oricine este liber să schimbe canalul și să privească tot ce poftește. Dar când mâinile îți îngheață iar stomacul te roade nu mai ai nevoie să știi ce se petrece în lume. Foamea și frigul, cum s-ar spune, stau tot timpul la pândă, dincolo de chenarele încântătoare de sticlă. La urma urmei, bărbatul cu căciula demodată de miel era năucit de durerile mari care se ascund în bucuriile mici…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: