În pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European

Delimitarea secțiilor de votare din județ

> La Suceava, Bosanci, Ipotești există secții de votare la care sunt arondați peste 2000 de locuitori, situații ce contravin legii
 

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a atras luni atenția primarilor din județ că în procesul de pregătire a alegerilor pentru Parlamentul European, alegeri care se vor desfășura în 25 mai, este nevoie de delimitarea secțiilor de votare. El a spus că a constatat că sunt secții de votare care au peste 2000 de alegători, ceea ce contravine legii care precizează că se organizează câte o secție de votare la 2000 de locuitori arondați. Sinescu a arătat că a discutat cu un director din cadrul Autorității Electorale Permanente, care a cerut să fie efectuată o nouă delimitare a secțiilor de votare, conform prevederilor legale. El a menționat că situații unde secțiile de votare au mai mult de 2000 de alegători arondați sunt în Suceava, Bosanci sau Ipotești. Până în 14 martie va trebui finalizată delimitarea secțiilor de votare și vor fi stabilite și spațiile unde acestea vor funcționa. Prefectul a menționat că primarii trebuie să delimiteze noile secții de votare fără depășirea limitei colegiilor electorale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI